Am fost candva femeie de onoare si alte povestiri

 

... imi mai aprind o ţigară şi mă urnesc anevoie. Mă mai uit o dată spre canton, sperând să-l văd pe ocupantul dinăuntru că deschide uşa şi se oferă să mă conducă prin codri.

 

Dar, nimic. Soileală fără griji. „Ai grijă şi ţine-aproape de stâlpi. Să n-ai surprize.“ Cuvintele lui îmi sapă riduri în inimă. De ce nu şi-o fi ţinut gura? Barem nu-mi mai făceam gânduri negre.

 

Asta-i bună, îi sar imediat în apărare. Dacă nu-ţi spunea nimic, ziceai că n-are suflet. Hai, ia-o la picior. Bagă viteză şi dă-o- n mă-sa de poezie. Nu te gândi la „Mistreţul cu colţi de argint“. Nu te gândi la nici un mistreţ. Ochii-n patru şi fii gata să te sui pe stâlp la primul zgomot suspect.

 

Drumul prin pădure e destul de lat pentru ca două maşini să treacă una pe lângă alta fără să se zgârie. Merg avântat, cu broboane înflorindu-mi pe frunte, şi calculez distanţa dintre stâlpii de telegraf, care duc, probabil, la cabană.

 

Optzeci de metri? O sută? Stau cu urechile ciulite, gata să percep orice sunet şi să reacţionez. Cum o fi mai bine dacă mă prinde agresorul porcin la jumătatea distanţei dintre stâlpi? Să fug spre stâlpul din faţă sau spre cel din spate? Cât la sută din sprint înseamnă startul? Dar întoarcerea pe călcâie? Of, fi-mi-ar Realul de râs.

 

Pădure dreapta, pădure stânga. Primejdia poate ţâşni de oriunde. Întunericul e la fel de gros ca la coborârea din personal – o pastă neagră, întinsă pe felia vieţii...

 

 

 

Precizări

 

Rai care erai

Fuga mea cu Mark

Ne pupam, să trăiţi

Nişte vulturi, un scobar, un autograf

Piano cu pianul, sau Sonata eşecului

’39

Găină şi Curcan la Corbu

La Medelugoj

Amor, restanţă, Sironica

Et in Ruralia ego

Istoria face trotuarul pe străzi

Maxine, Francine, Nadine, terrine