Caleidoscopul unei jumatati de veac in Bucuresti (1900–1950)

''Caleidoscopul unei jumatati de veac in Bucuresti (1900–1950) - Constantin Beldie''... in Bucureştiul de odinioară, „oraşul cu o sută de oraşe“, atât de drag prietenului Tudor Arghezi pentru dulceaţa vieţii şi pitorescul promiscuităţilor, scriitorul aci de faţă a putut privi într-o lungă, prea lungă jumătate de veac la desfă şu rarea unor prefaceri epocale, legate toate de scurgerea neliniştită şi im placabilă a vremilor, dar şi de invenţiile tehnice care au făcut viaţa noastră mai comodă, mai facilă, mai suportabilă şi, în acelaşi timp, mai activă, mai intensă, dirijând chiar viaţa noas tră de fiecare zi, creierul şi nervii noştri, munca şi amuzamen tele noastre, şi care au schimbat, prin trecerea acestor amar de ani, mai toată înfăţişarea şi treapădul extern al acestui oraş, dacă nu chiar ceva din palpitul organelor sale intime cu func ţiuni esenţiale şi secrete. Am fost, aşadar, spectatorul privilegiat din primele scaune şi, uneori, dintre culise al unor premiere de cel mai mare spectacol pe afişul actualităţilor bucureştene din ultimii cinci zeci de ani, şi pe care voi încerca să le evoc aci numai în trea căt, amintindu-mi după cum îmi trec prin gând şi rând pe rând. Primul tramvai electric aşteptat de călători în staţia Brezoianu, cu sufletul la gură şi cu urechea lipită de şină; ca şi primele electromotoare industriale care au înlocuit, la Imprimeria Statului de pe bulevard, pe acel osândit la galere şi socialist militant Ionescu, văzut în copilăria mea cum învârtea, zece ore din zi, roata maşinii de tipărit. Primul automobil, încă neisprăvit şi inform, trosnind şi fumegând când încerca să urce, cu toată lumea după el ca după urs, coasta Eforiei de pe bulevard; cum şi acea încercare ratată a automobilului electric, imitând cu fidelitate o trăsură, cu caroseria din pai împletit şi în care frumosul berbant de până mai deunăzi, Tilică Burileanu, mecenatul poeţilor noştri simbo lişti, în jachetă pe talie, melon gris-perle şi barba deretecată fir-de-a-fir, sta rezemat şi ţeapăn, cu palmele înmănuşate, pe mânerul de aur al bastonului său de jonc. Primele demonstraţii de cinematograf (curând după botezul său, în flăcări şi în sânge, la Bazarul de Caritate din Paris, unde a pierit floarea armorialului Franţei), oferite gratuit trecători lor indiferenţi la vitrina ziarului L’Indépendance Roumaine şi, mai târziu, pe faţada casei Török din Piaţa Tea trului Naţional, unde, printre reclame luminoase, se intercalau filme scurte reprezentând intrarea senzaţională a unui tren în gară sau aven turile unui soţ fugărit de o nevastă iabraşă; după care a urmat, repede, epoca de glorie a cinematografului italian, cu filme sen timentale şi istorice şi cu eroinele sale celebre prin languro zi tatea lor fatală şi prin prea lungile lor picioare; şi, în sfârşit, epoca de aur de după războiul european, cu marile sale realizări de artă cinematografică, cu filme mute, dar neuitate până astăzi, chiar dacă un viitor preşedinte al Academiei Române, rebel la orice încercare de a-l duce la cinematograf, nu se lăsa deloc convins de viabilitatea Artei a şaptea... CUPRINS Notă asupra ediţiei Cartea întâi Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900–1950) Cartea a doua Antropologia omului bucureştean Cartea a treia „Ostaşi fără martiriu şi fără glorie“ Cartea a patra „Scrieţi, băieţi, oricum, numai scrieţi!“ Cartea a cincea Bunul meşteşug al vieţii noastre Cartea a şasea Moralist fără moralitate Cartea a şaptea Lumea deocheată a femeilor Cartea a opta Oleacă de sportivitate nu strică Postfaţă