Cele sapte pene ale vulturului

Cele sapte pene ale vulturului
Preț: 14,00 RON
Disponibilitate: stoc indisponibil - stoc epuizat
Anul publicării: 2007
Pagini: 168
Categoria: Samanism

DESCRIERE

....''Cele sapte pene ale vulturului''


Luis A. nu este un personaj de roman, ci un om real, chiar dacă ţine să rămână anonim. Această carte îi povesteşte istoria – de la îndepărtata sa copilărie argentiniană până la evenimentele care l-au condus la porţile Franţei, unde locuieşte acum.

A părăsit foarte devreme casa tatălui său din Cordoba, de la poalele Sierrei Grande. Mama îi murise departe de el, într-o noapte cu furtună. Era o indiancă quechua şi unica fiinţă pe care o iubise până atunci. Băiatul a refuzat insuportabilul.

A preferat să-şi imagineze că mama fugise din oraş, că se dusese să-şi reîntâlnească poporul în munţi. A plecat în căutarea ei. Aşa s-a trezit pe drumul imposibilului – singurul care valorează în ochii celor nebuni de viaţă.

A cunoscut, bineînţeles, inevitabila suferinţă a copiilor pierduţi. Apoi, într-o zi, întâmplarea-care-nu-există a vrut să-l întâlnească pe El Chura, paznicul ruinelor de la Tiahuanaco, omul cu „penaj de vulpe”.

El Chura era un vrăjitor, un şaman care l-a instruit, apoi l-a împins spre alte locuri, în căutarea pietrelor vii şi a celor şapte pene ale vulturului în care sunt ascunse şapte secrete ale vieţii. Călătoria sa a fost lungă, stranie, turmentată.

Alţi maeştri l-au primit şi l-au ghidat: don Benito, bătrânul Chipes, părintele Sebastian; şi, de asemenea, femeile. În itinerariul lui, fiecare întâlnire, fiecare eveniment, chiar cel mai trivial, a fost un pas în plus spre esenţă, spre „sămânţă”, spre „ceea ce face ca viaţa să nu treacă degeaba”.

Am scris ceea ce mi-a încredinţat Luis din aventuroasa-i existenţă şi din învăţămintele sale, spune Henri Gougaud. La sfârşit, mi-a spus: „Acum vântul ne duce vorbele, cum duce totul, polen, praf, frunze moarte.Dacă ele nu sunt decât praf, se vor întoarce în praf. Dacă sunt vii, vor hrăni viaţa.” Şi a plecat cu un hohot de râs.
Drumul continuă.


Autor: Henri Gougaud

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie

Titluri de același autor

Created in 0.0350 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.