Constantin Bazu Cantacuzino, printul inaltimilor

Constantin Bazu Cantacuzino, printul inaltimilor
Preț: 49,00 RON
Disponibilitate: stoc indisponibil
Editura:
Anul publicării: 2017
Pagini: 208
Format: 24x16

DESCRIERE

Constantin Bazu Cantacuzino, printul inaltimilor - Alexandru Arma

 
... vânătoare, care urma să înlocuiască fostul său grup. însă, în noiembrie, se îmbolnăveşte de scarlatină, fiind internat în spital. Va ieşi din concediul medical abia pe 10 februarie 1944, când revine la Grupul 7 Vânătoare, fiind încadrat la Escadrila 57 care se afla pe Pipera.
 
Din 4 aprilie încep bombardamentele sistematice ale aviaţiei anglo-americane asupra teritoriului României. Grupul 7 intervine pentru apărarea Bucureştiului şi Ploieştiului, dar la sfârşitul lunii aprilie este trimis pe frontul din Moldova, fiind relocat pe aerodromul de la Gherăieşti.
 
Bâzu, reţinut cu unele probleme la Bucureşti, ajunge totuşi pe front şi pe 28 aprilie doboară un avion IAK sovietic în zona Iaşi-Podu Iloaiei. Până la data de 11 mai 1944 îşi mai adaugă în palmares încă trei victorii sigure şi două probabile.
 
Pe 31 mai, unitatea sa este retrasă din Moldova şi trimisă la Boteni pentru apărarea Capitalei, dar Bâzu Cantacuzino rămâne pe front, încadrat la Grupul 9 Vânătoare care acţiona în acel moment de pe Tecuci.
 
Pe 6 iunie 1944, Grupul 9 Vânătoare intervine pentru a intercepta avioanele americane care bombardau Galaţiul. Constantin Cantacuzino angajează lupta cu aviaţia inamică, reuşind să doboare un avion de vânătoare P-51 „Mus-tang”.
 
Cum era un trofeu greu de obţinut întrucât avionul american era redutabil în lupta aeriană, Bâzu şi-a dorit să-l captureze întreg. Dovadă stă raportul întocmit de el după misiune, în care a notat următoarele:... Manevrând pentru a mă asigura de siguranţa spatelui meu, îl prind din coadă şi din prima rafală de 2-3 secunde (nu funcţiona dispozitivul meu Revin) l-am lovit.
 
Au sărit bucăţi dintr-însul şi a început să scoată fum alb caracteristic de benzină sau lichid de răcire. Fiind la 100 km. de front şi prada fiind sigură, nu am mai tras, în speranţa de a captura avionul întreg. L-am urmărit ca făcându-i protecţie până când, desigur motorul gripând, elicea s-a oprit în drapel.
 
Pilotul a pus avionul pe burtă la 3-4 km. N. E. de Vardiţa (Tighina — n. n.). Imediat avionul a luat foc la sol. Pilotul a sărit afară din avion. Subsemnatul m-am rotit de 4-5 ori în jurul pilotului care se îndepărta de avion către est.
 
I-am făcut semn cu mâna dar nu mi-a răspuns. Grabnic m-am întors la bază, unde am cerut un Fieseler Storch (avion de legătură şi recunoaştere — n. n.) pentru a merge la faţa locului.
 
Am ajuns acolo împreună cu locotenent Pătraşcu şi caporal S. M. P. Am găsit avionul încă arzând, tip „Mustang”. Era lovit din spate vizibil în fuzelaj şi în radiatoare...
 

RECENZII

Rating general
5 (1 recenzie)
5 stele
1
4 stele
0
3 stele
0
2 stele
0
1 stea
0
Spune-ne opinia ta despre acest produs!
scrie o recenzie
5

Super

Am cumparat albumul. Este super. Il recomand celor pasionati de aviatie.
Created in 0.0355 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.