Cum functioneaza Yoga (Geshe Michael Roach)

Cum functioneaza Yoga (Geshe Michael Roach)
Preț: 41,00 RON
Disponibilitate: în stoc
Editura:
Anul publicării: 2016
Pagini: 480
Format: 13x20

DESCRIERE

Cum functioneaza Yoga (Geshe Michael Roach)

 
Un echilibru în ce simţi
 
A doua săptămână din martie Zilele treceau cu repeziciune. Funia cu care era legat Viață-Lungă s-a întins, acum ajungea mai aproape de gaură, iar eu puteam să-l scarpin un pic pe cap. Am început să deslușesc programul celor trei oameni care mă țineau în captivitate: Căpitanul avea program obișnuit de birou: venea la secție târziu, lucra puțin, își lua o pauză lungă în care mânca de prânz, apoi stătea la taclale cu câțiva prieteni care îl vizitau, își bea ceaiul, mai lucra puțin, după care pleca spre casă; Sergentul și caporalul făceau de gardă unul dimineața și unul seara, iar noaptea unul dintre ei dormea în camera din lateral. Într-o noapte a avut loc un incident – cineva a bătut la ușa din față și l-a trezit pe Sergent, care a trebuit să plece cu omul acela, după ce a pus bara pe ușă. Peste câteva minute, am auzit cum prizonierul din celula alăturată îmi bate ușor în perete.
 
— Fată, mi-a zis. Fată, ești trează? M-a luat prin surprindere. Îmi pierdusem nădejdea că o să mai schimb vreo vorbă cu cineva...
 
 
CUPRINS:
 
Prefață
 
1. Locul de unde începem cu toții
2. O stare de bine care durează
3. Un motiv ca să nu sari peste antrenament
4. Un echilibru în ce simți
5. Să faci lucrurile corect
6. Cum ne hărțuiesc preferințele
7. Cultivarea exercițiilor
8. Canale de lumină
9. Steaua Nordului
10. Cai și călăreți
11. Respirație și un zâmbet
12. Respirație și inimă
13. Ședere tăcută
14. Învățăm cum să ședem
15. Bunătate oferită cu generozitate
16. Noi înțelegem greșit lumea noastră
17. Tocul, din nou
18. Acolo, afară; acolo, la distanță
19. Chiar și pentru cei care înțeleg
20. Pumn și fulger
21. Cu adevărat, totul e suferință
22. Un vas
23. Mândrie înainte de cădere
24. Curățenia e mama sănătății
25. Două invitații
26. Trup din carne și sânge sau lumină
27. Semințe, nu decizii
28. Semințele sunt plantate
29. Prima întrebare
30. Începe grădinăritul
31. Cum rupem Cercul
32. Fortăreața lucrurilor mărunte
33. Întrebări dificile și răspunsuri dificile
34. Viziunea asupra lumii
35. Potrivirea imaginilor
36. Plantarea semințelor superioare
37. Bucuria
38. Despre cum luăm fără să ne dăm seama
39. Începutul sfârșitului pentru semințele rele din trecut
40. Anularea datoriilor vechi
41. Respirația spiritului
42. Semințe ale gândurilor
43. Câteva lucruri simple
44. Cel care vede sălășluiește
45. Timpul și spațiul, reduse la mărimea unei bălți
46. Mersul pe apă
47. Grația
48. Mâna ta

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.0386 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.