Democratia constitutionala - Utopie si/sau realitate

Democratia constitutionala - Utopie si/sau realitate
Preț: 38,00 RON
Disponibilitate: în stoc
ISBN: 973-127-775-2
Anul publicării: 2012
Pagini: 340
Format: 17x24

DESCRIERE

....''Democratia constitutionala - Utopie si/sau realitate'' ...lucrarea Democraţia constituţională - Utopie şi/sau realitate este o carte unică în peisajul doctrinei filosofico-juridice din ţara noastră şi sunt convins că va lansa un subiect ce va constitui prilej de frecvente şi aprinse dezbateri ştiinţifice atât în lumea juriştilor, cât şi a filosofilor. Prin această lucrare prof. Ioan Alexandru, un jurist cu evidente afinităţi interdisciplinare - şi spun acest lucru gândindu-mă atât la Tratatul de administraţie publică, premiat de Academia Română pentru lucrările apărute în 2008, cât şi la lucrarea Interdisciplinaritatea - noua paradigmă în cercetarea şi reformarea administraţiei publice, apărută la Editura Academiei Române, Bucureşti, 2010 - a înţeles că judecăţile filosofice, sau mai bine zis analiza filosofică, pot aduce lumină în zonele de graniţă relativ obscure ale cunoaşterii juridice. Evitând cu dibăcie o abordare ideologică, semnalează faptul că, în condiţiile în care mulţi teoreticieni s-au instalat "într-un confort intelectual tipic faimosului postmodernism, care tinde să ne facă să credem că nu ni se mai poate întâmpla nimic foarte grav", ar trebui, totuşi, să înţelegem că "în fond democraţia este doar o componentă în procesul de evoluţie, de progres, ceva care devine o aspiraţie a oamenilor şi care nu se realizează totuşi de la sine. Democraţia, ca şi prosperitatea, nu apare de la sine la un anumit moment doar adoptând nişte acte normative". După cum însuşi autorul recunoaşte, cartea "nu se vrea o analiză a nivelului de realizare concretă a democraţiei constituţionale în ţara noastră, ci urmăreşte să aducă în atenţia cititorilor principalele teme abordate în doctrina politică şi juridică în această materie, oferind cel puţin parţial informaţiile necesare formulării unor răspunsuri" la întrebarea subînţeleasă încă din titlu, şi anume: dacă teoria asupra democraţiei constituţionale este un mit sau poate deveni o realitate. Cu toate acestea, în ultimul capitol Perspectivele democraţiei constituţionale nu-şi poate ascunde dezamăgirea atunci când face o scurtă retrospectivă a stării de fapt şi câteva prudente observaţii cu privire la perspectivele democraţiei constituţionale în România. Pornind de la teza subsemnatului potrivit căreia "contemporanii noştri sunt nevoiţi să gândească altfel pentru motivul evident că se gândesc la altceva decât erau obişnuiţi s-o facă cu mai mult de un secol în urmă", la care adaugă şi faptul că gândesc nu doar la altceva, ci şi altcumva, şi că "acest altcumva a fost determinat de marile descoperiri ştiinţifice ale secolului al XX-lea care au demonstrat existenţa unor noi principii ce au răvăşit logica binară permiţând consacrarea logicii trinare", autorul conchide că modul nostru de a gândi trebuie să evolueze de la "sau asta sau cealaltă" spre "şi asta şi cealaltă" şi să acceptăm că logica trinară ne dezvăluie că totul este o mişcare permanentă de evoluţie şi involuţie, ceea ce se întâmplă şi cu democraţia constituţională. Nu ne rămâne, sugerează în final prof. Ioan Alexandru, decât să urcăm cu răbdare treptele cunoaşterii democraţiei constituţionale şi să acceptăm totodată că "există anumite limite ale cunoaşterii, un fel de censură transcendentă cum îi zicea Lucian Blaga care ne împiedică să cunoaştem … ceea ce este de necunoscut". Cu alte cuvinte, nici mit nici realitate, ci doar un ideal. CUPRINS: Capitolul 1 Consideratii prealabile Capitolul 2 Puterea, democratia, statul si dreptul Capitolul 3 Democratia si legitimitatea reprezentarii Capitolul 4 Limitele democratiei ………………………………… Autor: Ioan Alexandru

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie

Titluri de același autor

Created in 0.0377 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.