Femeia in fata oglinzii

Femeia in fata oglinzii - Eric-Emmanuel Schmitt …in secolul al XVI-lea, Anne, o tânără modestă din Bruges, fuge de acasă în ziua nunții pentru a nu fi victima unui destin pe care nu și-l dorește. În Viena lui Freud, Hanna von Waldberg, răsfățată a lumii bune, își părăsește soțul care o adoră pentru a se descoperi pe sine cu ajutorul psihanalizei. Iar în zilele noastre, la Hollywood, Anny Lee, o actriță a cărei frumusețe nu e întrecută decât de nevoia ei de a se autodistruge prin droguri și alcool, rupe tiparele industriei entertainment-ului și refuză stratagemele care ar transforma-o într-un adevărat star. Fragmente din carte: …in nordul Europei, populaţia masculină se împuţinase îngrijorător. Multe femei se văzuseră silite să trăiască singure sau, în comun, la mănăstire; unele renunţau să mai aibă copii; cele mai vânjoase deprindeau îndeletnicirile lui Hercule, fierăria sau tâmplaria, astfel încât să nu ducă lipsă de nimic. Desluşind o mustrare în tonul prietenei sale, marchitanca o ţintui sever cu privirea. — Aşa a vrut Domnul! Bunica Franciska tresări, temându-se că va fi acuzată de blasfemie. Aşa încât se corectă: — Desigur, Dumnezeu e cel care ne-a trimis această încercare! El i-a chemat pe bărbaţi în cruciade. Iar ei mor în numele Domnului, războindu-se cu necredincioşii. Cel de Sus îi îneacă în mare, îi pierde pe drumuri, în adâncul codrilor. Dumnezeu îi omoară cu munca. Şi tot El îi cheamă înaintea noastră. Dumnezeu ne osândeşte să mucezim fără ei. Anne pricepu că bunica Franciska îl ura pe Dumnezeu; dând glas mai degrabă spaimei decât adoraţiei, Îl descria ca pe un tâlhar, ca pe un călău, ca pe un ucigaş. Iar lui Anne nu i se părea că Dumnezeu ar fi aşa ceva, şi nici că s-ar băga în toate acele locuri unde îl vedea străbuna ei. — Tu, micuţa mea Anne, continuă văduva, vei duce o viaţă ca pe vremuri: un bărbat numai al tău, copii cu nemiluita. Ferice de tine. Ca să nu mai spun că Philippe al tău e şi chipeş… Nu-i aşa, suratelor? Încuviinţară chicotind, unele stânjenite, altele aţâţate pentru că trebuiau să se pronunţe despre un asemenea subiect. Philippe, în vârstă de şaisprezece ani, era un flăcău flamand vânjos, bine legat, cu picioare lungi, mijloc subţire, lat în spate, cu piele albă şi păr zulufat. Tuşa Godeliève răcni: — Ştiaţi că logodnicul stă-n faţa casei şi-şi pândeşte aleasa? — Ei, nu? — Ştie c-o dichisim şi fierbe. Apă care dă-n clocot! Dacă s-ar muri de nerăbdare, cred c-ar fi mort...

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs!

scrie o recenzie