Fetele tacerii (Augustin Buzura)

Fetele tacerii (Augustin Buzura) …Augustin Buzura dă literaturii române „un roman mitic” - Feţele tăcerii. Cititorii îl vor citi cu aviditate. Criticii nu vor greşi considerându-l unul dintre cele mai importante ale literaturii române postbelice. Dar şi unul dintre cele mai vehemente împotriva regimului comunist. S-a lăsat, ca urmare, o tăcere grea asupra lui, fiind considerat periculos, şi nu a mai fost reeditat până după 1989. Feţele tăcerii, roman care dă mărturie despre drama colectivizării în românia anilor ’50, aduce în prim-plan personaje tragice: actori, dar şi supravieţuitori ai acestui act forţat... …………… …trebuia să-mi închipui că nu vei accepta să dormim în acelaşi pat, că sub diferite pretexte vei rămâne acolo, la masă, noaptea întreagă. Dacă aş fi fost demn, m-aş fi dus la hotel, în gară, undeva... Nu mi-e ruşine să înnoptez în gară ori în parc; ani întregi am dormit pe frunze, sub cerul liber, în corturi sau în barăci pline de păduchi. Nu-mi explic ce s-a întâmplat, m-a răzbit somnul, a fost o căldură nesuferită astăzi, m-a turtit ea sau poate oi fi vrut să-ţi spun ceva? De fapt, nu cred, nu prea avem ce discuta; la un moment dat, mă hotărâsem să plec, chiar mă ridicasem, m-am gândit însă că s-ar putea să te ruşinezi, să te simţi rău, să crezi că te consider mai neomenos decât eşti. Acum sunt sigur că ţi-aş fi făcut o mare bucurie; nu te necăji, până-n zori nu e prea mult, vei putea dormi liniştit ziua-ntreagă, anul sau chiar viaţa. Te voi căuta într-o singură împrejurare: dacă, prin absurd, îţi vei bate joc şi o vei părăsi pe Melania. Peste asta nu voi putea să trec, te-aş omorî, simplu, fără nici o milă, că mie puţin îmi pasă, nu mai am multe ale şi nu ştiu ce să mai fac cu ele. Nu te ameninţ, nu vreau să ţi-o bag pe gât cu forţa, sunteţi maturi, ştiţi ce e bine şi ce e rău, îţi spun însă ce simt în clipa de faţă. Nu cred totuşi că o vei face, vă potriviţi perfect, deşi uneori mă întreb dacă nu e o falsă impresie; pentru mine, sau poate de la o vârstă toţi tinerii seamănă, e greu să spui că ăsta gândeşte într-un fel şi ăla în altul. Vezi, astăzi, şi să dormiţi doi într-o cameră vi se pare prea mult, imposibil. Uneori, auzindu-vâ ce vă spuneţi, încercând sa va înţeleg felul de a gândi, mă întreb dacă pentru asta am luptat noi, dacă riscurile pe care ni le-am luat asupră-ne - şi, crede-mă, nu puţine chiar şi păcatele nu ne sunt plătite în acest fel? Voi eraţi cei pe care-i visam când, întinşi pe pământ, cu capul pe raniţă ori pe frunze, ne bucuram că am scăpat cu viaţă încă o zi, că a întârziat iarăşi glonţul aşteptat în fiecare clipă? l-am spus-o şi Melaniei, aşa că tu, dacă ţii să-mi faci plăcere, lasă-mă, nu mă întrerupe, vreau să mă răcoresc, să-mi limpezesc cumva gândurile. Uite ce mi-a răspuns ea, foarte înţeleaptă: «E vremea să consolidăm, or, pentru asta avem nevoie de linişte, de carte, nu de gargară şi de analfabeţi. Fiecare vârstă cu necazurile şi bucuriile ei Satisfacţia ta a fost, se pare, atunci, luptând, câştigând; a noastră e alta - ca împreună cu voi să aducem ţara în rând cu lumea, aşa că nu-mi pretinde să-ţi ridicăm monumente, nu te crede nişte moaşte vii, nu tot întinde din osul ăsta al victoriei; tu şi alţii v-aţi făcut datoria atât cât aţi putut şi gata, noi ne-o facem pe a noastră, n-avem timp să vă purtăm zilnic, cum ţi-ar conveni, moaştele prin piaţă, în văzul lumii. Voi v-aţi pus cu precădere pielea la bătaie, noi - tot cu precădere - prestigiul, inteligenţa. N-avem nevoie decât de linişte şi de calm, şi nu de bruiajul ăsta cu lozinci şi mustrări.»...