In umbra lui Adrian Pintea - Lavinia Pintea Tatomir

In umbra lui Adrian Pintea - Lavinia Pintea Tatomir …o carte frumoasa si profunda asa cum numai o marturisire veritabila, facuta din adancul sufletului poate fi... Volumul iese pe piata la sapte ani de la disparitia adoratului actor Adrian Pintea, ca un semn de iubire fara sfarsit. Volumul este captivant si emotionant, scris cu lacrima, nerv, adoratie si disperare. De indata ce ai deschis cartea nu o mai poti lasa din mana, pentru ca energia neasemuita si curajul Laviniei Pintea Tatomir te iau prizonier intr-o calatorie irezistibila la capatul careia afli raspunsuri despre marea dragoste. „In preajma ei, realitatile merg in rasparul gravitatiei si al banalitatii. De palma stanga a Laviniei Pintea Tatomir se lipesc obiectele, iar de inima ei s-a lipit, in ciuda tuturor obstacolelor pamantene, o iubire atat de mare, de vesnica si de splendida, incat noi, cei care astazi citim despre ea intr-o carte de-o frumusete tulburatoare, In umbra lui Adrian Pintea, ne cutremuram de emotia revelatiei ca dragostea exista mai presus de granitele conventiilor, ale timpului sau spatiului. Si ca dragostea nu moare niciodata”, semneaza Alice Nastase Buciuta pe coperta IV a volumului scris de Lavinia. Lavinia Pintea Tatomir este nascuta pe 2 septembrie 1980 in Craiova. La 11 ani a fost descoperita bioenergia sa uimitoare si fetita Lavinia Tatomir a fost prezentata intregii lumi, in reportaje de mare audienta, drept un fenomen rar intalnit. La 16 ani l-a intalnit pe actorul Adrian Pintea, caruia i-a devenit terapeut, prietena, confidenta. La 20 de ani a acceptat cererea lui in casatorie, atat de neasteptata, totusi, incat Laviniei i-au mai trebuit cateva luni pana sa renunte sa ii spuna logodnicului „dumneavoastra”. Pe 8 iunie 2007, a ramas vaduva, la doar 26 de ani. Intre timp, Lavinia Pintea Tatomir a devenit doctor in medicina si a ales ca specialitate psihiatria, pe care o profeseaza ca medic rezident in orasul natal, Craiova. Fragment din carte …indragostita pana peste cap de barbatul meu, m-am consacrat lui, descoperind eu insumi cu surprindere ca, desi lipsita de orice experienta casnica, puteam fi o sotie harnica si daruita. Ingrijeam casa cu mult drag, desi rolul de gospodina nu mi se prea potrivea intocmai si, dupa cum spunea Adrian "nu ma prindea deloc". Nu isi dorea o sotie "la cratita" si, tocmai de aceea, hotarse sa luam destul de des masa in oras, seara, doar noi doi. Pe de alta parte, i se parea romantic sa avem ceva mai mult timp pentru galopul nostru intelectual, pentru "viciul" conversatiei, pentru ca povesteam la nesfarsit, ne ofeream replici incantatoare si ne dadeam reciproc teste de cultura generala. Aveam adeseori senzatia ca l-am ajund sau ca i-am luat-o inainte si ca anii de viata cu care el ma depasea nu erau altfel decat imaginari. Imi oferea prezenta companiei lui cat mai mult cu putinta, intuind cumva cat de mult imi era necesara. Nimic fara valoare si fara consistenta pentru mine! Ne era suficienta bucuria simpla de a fi impreuna. Niciodata nu simteam nevoia sa "umplem goluri" inconjurandu-ne de prieteni, alegand sa iesim in grup sau cu "martori" ai existentei noastre... …………………

Sortează după: cele mai recente | cele mai vechi | cele mai apreciate