Intre acte - Radu Beligan

Intre acte - Radu Beligan …cu o carieră de 75 de ani și o notorietate indiscutabilă în lumea teatrală internațională, Radu Beligan poate fi considerat, fără îndoială, un caz unic în istoria teatrului. Însă originalitatea sa nu e dată doar de aceste recorduri, ci mai degrabă de viziunea pătrunzătoare (care îi permite să emită judecăți esențiale privitoare la fenomenul teatral) și de o calitate care pentru mulți s-ar putea să fie o reală surpriză: aceea de intelectual și om de cultură, capabil să emită un discurs foarte valoros privitor la întregul peisaj cultural european. Intre acte este o culegere de însemnări, cugetări, rememorări și comemorări care constituie tot atâtea documente ale istoriei și filosofiei teatrului. Fie că istorisește o anecdotă, fie că povestește o întâlnire cu Salvador Dali sau cu Eugen Ionescu, fie că alcătuiește tablouri succinte și grăitoare ale monștrilor sacri ai scenei românești, fie că face subtile analize conceptuale ale fenomenului teatral, Radu Beligan rămâne inconfundabil. Și poate că nu există o confirmare mai bună a acestui verdict (chiar dacă în acest volum veți găsi astfel de confirmări din partea unor personalități ale culturii universale) decât candida interpelare pe care ne-o dezvăluie autorul: „Un ţigănuş de vreo zece ani se apropie de mine în târg la Bolintin: «Nu eşti dumneata artistul ăla care a jucat în filmele alea?»“ Fragment din carte: …in anii debutului meu, când un tânăr se ridica, îi auzeai adesea pe cei „stăpâni pe situație“ vorbind astfel: „Ai observat că puștiul începe să se afirme? Atenție!“ Sau: „Nu pricep ce mai aștepți! Taie‑i craca azi, că pe urmă...“ Ieri eram un adolescent cu multe candori. Azi cunosc culisele, manevrele, combinațiile, micile comploturi și marile interese, metodele de persuasiune ale curteanului și tehnica loviturii de stat în lumea artei. Dar ieri, ca și astăzi, mă întreb: de ce noi, care trăim din dorința de a ne exprima, de a comunica, de a ne dărui, suntem uneori incapabili să îl înțelegem pe aproapele nostru, artistul? De ce noi, care socotim, cu o sinceritate fără fisură, că‑i loc pe acest larg pământ pentru toți oamenii, refuzăm uneori puțină zare tocmai talentului? De ce? Ar deveni oare cerul mai mic? Un coleg de liceu mă vizitează. Trecem în revistă amintiri. Îi ofer o invitație la spectacolul în care joc. E o piesă despre ziua de azi. După reprezentație mă felicită, dar recunosc iute dezamăgirea. În cele din urmă îmi mărturisește izvorul nemulțumirii sale. Nu se aștepta, firește, la un spectacol în care să fie vorba de împărați, prinți sau proeminențe ale istoriei. „Dar știi“, îmi spune el, „lucruri din astea nu sunt o noutate, mă întâlnesc cu ele în fiecare zi.“ O clipă sunt înclinat să‑i asimilez decepția cu aceea încercată de portăreasa lui Cocteau, pentru care teatrul însemna nenorocirile de excepție ale unei regine. Pe urmă însă îmi dau seama că insatisfacția lui e motivată. A venit să asiste la o luptă și a vizitat un câmp de bătălie după victorie. Piesa nu i‑a relevat altceva decât ceea ce citea în ziare. Poate chiar mai puțin... …………………... ………………… Autor: Radu Beligan