Mara

Mara
Preț: 10,00 RON
Disponibilitate: în stoc - in stoc
Anul publicării: 2009
Pagini: 335
Format: 13x20

DESCRIERE

....''Mara'' fragment din carte A rămas Mara, săraca, văduvă cu doi copii, sărăcuţii de ei, dar era tânără şi voinică şi harnică şi Dumnezeu a mai lăsat să aibă şi noroc. Nu-i vorba, Bârzovanu, răposatul, era, când a fost, mai mult cârpaci decât cizmar şi şedea mai bucuros la birt decât acasă; tot le-au mai rămas însă copiilor vreo două sute de pruni pe lunca Murăşului, viuţa din dealul despre Păuliş şi casa, pe care muma lor o căpătase de zestre. Apoi, mare lucru pentru o precupeaţă, Radna e Radna, Lipova e numai aci peste Murăş, iar la Arad te duci în două ceasuri. Marţi dimineaţa Mara-şi scoate şatra şi coşurile pline în piaţa de pe ţărmurele drept al Murăşului, unde se adună la târg de săptămână murăşenii până de pe la Sovârşin şi Soboteliu şi podgorenii până de pe la Cuvin. Joi dimineaţa ea trece Murăşul şi întinde şatra pe ţărmurele stâng, unde se adună bănăţenii până de pe la Făget, Căpălnaş şi Sân-Miclăuş. Vineri noaptea, după cântatul cocoşilor, ea pleacă la Arad, ca ziua s-o prindă cu şatra întinsă în piaţa cea mare, unde lumea se adună din şapte ţinuturi. Dar lucrul cel mare e că Mara nu-ţi iese niciodată cu gol în cale; vinde ce poate şi cumpără ce găseşte; duce de la Radna ceea ce nu găseşti la Lipova ori la Arad şi aduce de la Arad ceea ce nu găseşti la Radna ori la Lipova. Lucrul de căpetenie e pentru dânsa ca să nu mai aducă ce a dus şi vinde mai bucuros cu câştig puţin decât ca să-i „clocească“ marfa. Numai în zilele de Sântă Mărie se întoarce Mara cu coşurile deşerte la casa ei. Sus, pe coasta unui deal de la dreapta Murăşului, e mănăstirea minoriţilor, vestita Maria Radna. Din turnurile bisericii mari şi frumoase se văd pe Murăş la deal ruinele acoperite cu muşchi ale cetăţii de la Şoimoş; ...in faţa bisericii se întinde Radna cea frumoasă şi peste Murăş e Lipova cu turnul sclipicios şi plin de zorzoane al bisericii româneşti, iar pe Murăş la vale se întinde şesul cel nesfârşit al Ţării Ungureşti. Mara însă le trece toate cu vederea: pentru dânsa nu e decât un loc larg în faţa mănăstirii, unde se adună lumea cea multă, grozav de multă lume. ... ... ... ...romanul "Mara", considerat cea mai izbutita opera a lui Ioan Slavici, reprezinta un moment de varf in evolutia speciei literare romanesti. Aparut in 1894, romanul este o ampla monografie a unor medii semitaranesti si de mestesugari din regiunea subcarpatica apuseana. Surprins cu o acuitate analitica de exceptie, momentul social-istoric caracteristic este reprezentat de ridicarea burgheziei comerciale din oraselele de prin partile Aradului, al carei prototip este intruchipat de Mara, vaduva apriga si tenace, care, in ambitia ei de a fi un perfect "cap de familie", stiind ce e odihna si facand abstractie de ea insasi, actioneaza cu dibacie si perseverenta pentru a strange cat mai multa avere pentru copii, "saracutii mamei". In acest cadru se infiripa tulburatoarea poveste de iubire intre Persida si Hubarnatl, doi tineri de natii diferite. Pare a fi o reeditare a dramei lui Romeo si a Julietei, dar cu alte date si alt substrat psiho-social, pentru ca de data aceasta, in locul celor doua lumi incapabile de a vibra in fata intenselor trairi launtrice, se izbesc altfel de "pietre tari": dragostea si rigiditatea traditiei. Autor: Ioan Slavici

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.0377 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.