Nichifor Crainic - Zile albe, zile negre. Memorii

Nichifor Crainic - Zile albe, zile negre. Memorii Fragmente: …in răstimp, o scrisoare de la Cluj a lui Lucian Blaga imi vestea proiectul unei noi reviste literare cu numele ''Gândirea” plănuită de Cezar Petrescu, Adrian Maniu, Gib Mihăescu şi el. Blaga ne cerea colaborarea, lui Busuioceanu şi mie. Pe Cezar Petrescu îl cunoscusem înainte de a pleca eu din ţară, ziarist fugitiv împreună cu Pamfil Şeicaru, când la ''Adevărul” lui C. Miile, când la „Bucovina” din Cernăuţi. La „Hiena”, revistă de frondă a lui Şeicaru, începuse să publice „Scrisorile unui răzeş”, schiţe de stil sadovenesc, ce vădeau un talent în formaţie. Acum toţi aceşti scriitori împreună cu Blaga făceau gazetărie politică la Cluj, de dragul Ardealului. Odată cu colaborarea noastră de la Viena, i-am scris lui Cezar Petrescu şi lui Blaga că eu n-am încredere în revistă, aşa cum o plănuiesc ei şi că, din prietenie, voi trimite câte ceva, în mod provizoriu. La întoarcerea în ţară voi scoate o revistă aşa cum o înţeleg eu, cel de-acum. Preţuiam însuşirile literare ale fiecăruia, ca poeţi şi prozatori, dar nu vedeam la nici unul experienţa necesară pentru a conduce o revistă şi a-i da un rost mai înalt decât acela de simplu magazin literar. Primele numere examinate cu drăgăstoasă emoţie îmi dădeau dreptate. Colaborările literare aveau nivel artistic, dar aticolele, cronicile şi notele erau dibuiri la întâmplare fără linie, şi semnalări de mediocre şi obscure publicaţii franceze sau aspecte din expresionismul german. Afară de acestea, printre colaboratori răsăreau nume ce dădeau paginilor un aspect de conglomerat eteroclit, pe care niciodată nu le-aş fi admis într-o revistă condusă de mine. După câtăva vreme, apare un articol prim, a lui Cezar, dacă mi-aduc bine aminte, în care scriitorii înaintaşi erau atacaţi cumplit şi valoarea lor tăgăduită cu un negativism pe care nici o idee nouă de artă nu-l îndreptăţea. Acest iconoclasm ieftin, cu miros de fotunsm italian sau de dadaism elveţian, mi-a displăcut total si m-a revoltat. Dadaismul, îmi ziceam, e o mascaradă ticluită de câţiva şmecheri, care nu cred în artă, dar le-ar plăcea să fie luaţi în seamă. Futurismul poate că e îndreptăţit în Italia, unde valorile trecutului, universal recunoscute, apasă strivitor pe umerii epigonilor de azi. El nu e altceva decât expresia unei neputinţe funciare de a se afirma. Pigmeii neagă pe titani ca să aibă iluzia că trăiesc şi ei în imperiul artei. Dar în ţara noastră unde valorile trecutului abia însumează o jumătate de veac, ce stavilă, mă rog, se opune afirmării noilor talente? în câmpul gloriei româneşti e atâta loc larg cât să încapă regimente de artişti şi de scriitori noi. Ţara noastră, cu hotarele abia rotunjite, tocmai de-acum încolo e chemată la o viaţă superioară de creaţie culturală. în istorie, împlinirile politice corespund începutului marilor epoci de creaţie a popoarelor. A nega valorile trecutului, atâtea câte le avem, însemnează a căuta să spargem pietrele de temelie ale culturii, pe care vrem s-o clădim de-acum încolo. Şi mi-am adus aminte de ceea ce vedeam în jurul meu, de cultul fierbinte al unui mare popor pentru...

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs!

scrie o recenzie