Rai si Iad in iubire - Alexandru Chermeleu

Rai si Iad in iubire - Alexandru Chermeleu
Preț: 40,00 RON
Disponibilitate: în stoc
Editura:
Anul publicării: 2016
Pagini: 263
Format: 14x20

DESCRIERE

Rai si Iad in iubire - Alexandru Chermeleu

 
... din carte:
 
Iubirea are întotdeauna timp...
 
Oamenii nu mai au timp de iubire. Sau de iubit. Iubim acum telefoanele. Ne cufundăm nevrotic în virtual şi uităm să trăim în real.
 
Ne ascundem după selfie-uri şi ne pasăm checkin-uri prin varii locuri scăldate în gălăgia simţurilor. Ne hrănim în viteză iar mai apoi ne mâncăm între noi. Precum nişte canibali perfecţi ce au uitat cum e să mai iubeşti.
 
Ne îndrăgostim de fiare vechi ca mai apoi să le conducem în primul pom de pe autostrada nebuniei personale. Ne îmbătăm cu vinuri scumpe şi preferăm companii ieftine.
 
Schimbăm măşti nevrotice precum un film difuzat în reluare, dar cu alţi protagonişti nefericiţi. Ne punem în pat împreună şi adormim singuri. Visele noastre au uitat de multă vreme să se mai intersecteze.
 
Acum visăm la cai verzi pe pereţi, mânjind cearceaful nostru cu gânduri necurate şi pătate de aerul slab al fiinţei. Ne trezim cu dureri de cap ca mai apoi să ne drogăm cu aceleaşi ţigări fumate în doi.
 
Pansate de o pastilă amărâtă de algocalmin ce aşteaptă într-un colţ de mobilă învechită de paşii anilor. Uităm să culegem zâmbete şi să le dăm mai departe. Uităm să fim fericiţi, în goana după fericire. Acum e o goană după aur. Unii şi-ar construi castele numai ca alţii să poată locui în ele.
 
Oamenii nu mai au timp de iubire. Iubirea nu e o cursă de 100 de metri. Iubirea e o cursă infinită. Linia de sosire e trasată simbolic şi trebuie trecută, împreună. Oamenii nu mai au răbdare. Totul e acum o grabă dementă şi o fugă obositoare după himere.
 
Suntem hipnotizaţi şi atraşi în cercuri parşive şi infinite. Obosim mult prea repede. încă înainte de a începe. Ne-am transformat lent în asasini ai simţurilor. Impuşcăm cu premeditare inimi iar apoi urcăm în minte.
 
Iubirea are întotdeauna timp. Oamenii nu mai au timp pentru iubire. Oamenii nu mai au timp... pentru ei!
 
Deşert în suflet şi în fiinţă. Firicele de nisip ce parcurg drumul sinapselor încet şi fără zgomot Firicele de nisip ce ajung în inimă. Se scurg anevoios printre vasele de sânge ce ţipă...
 
 
 
 
 
 

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.0318 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.