Samanismul si tehnicile arhaice ale extazului

... Samanismul si tehnicile arhaice ale extazului - Mircea Eliade …autorul care abordează şamanismul din punctul de vedere al psihologului va fi tentat să-l vadă ca manifestare a unui psihic în criză sau chiar în regresie; el nu va pierde ocazia să-l compare cu anumite comportamente psihice aberante sau să-l claseze în rîndul bolilor mentale de tip isteroid sau epileptoid. Vom arăta mai departe de ce asimilarea şamanismului cu o boală mentală oarecare ni se pare inacceptabilă. Rămîne însă un aspect (şi anume unul important) asupra căruia psihologul va fi întotdeauna îndreptăţit să atragă atenţia: vocaţia şamanică, şi de altfel orice vocaţie religioasă, se manifestă printr-o criză, printr-o ruptură provizorie a echilibrului spiritual al viitorului şaman. Toate observaţiile şi analizele care s-au acumulat cu privire la acest subiect sînt deosebit de preţioase: ele ne dezvăluie, oarecum pe viu, consecinţele, în interiorul psihicului nostru, a ceea ce am numit „dialectica hierofaniilor“: separaţia radicală dintre sacru şi profan, ruptura care rezultă de aici în planul realului. Spunand aceasta, am arătat întreaga importanţă pe care o acordăm acestor cercetări de psihologie religioasă. ………………. …istoricul religiilor nu se va mărgini la o tipologie sau o morfologie a faptelor religioase: el ştie bine că „istoria“ nu epuizează conţinutul unui fapt religios, dar nu uită nici faptul că în Istorie – în înţeles larg – îşi dezvoltă şi îşi evidenţiază întotdeauna faptul religios toate semnificaţiile. Cu alte cuvinte, istoricul religiilor utilizează toate manifestările istorice ale unui fenomen religios spre a descoperi ce „vrea să spună“ acest fenomen: pe de o parte, el se referă la concretul istoric şi, pe de alta, se străduieşte să descifreze aspectul trans-istoric pe care îl revelează prin istorie faptul religios. ……………………… Şamanismul este tocmai una din tehnicile arhaice ale extazului, mistică, magie şi „religie“ în sens larg. Ne-am străduit să îl prezentăm în diferitele sale aspecte istorice şi culturale şi am încercat să schiţăm chiar o scurtă istorie a formării şamanismului din Asia Centrală şi Septentrională. Dar cel mai mare preţ l-am pus pe prezentarea fenomenului şamanic însuşi, pe analiza ideologiei sale, pe discutarea tehnicilor sale, pe simbolismul şi mitologiile sale… Fragmente din carte: Căci, bineînţeles, şi şamanul este vrăjitor şi un medicine-man; el este socotit vindecător, asemenea tuturor vracilor, şi fachir, asemenea tuturor magicienilor, primitivi sau moderni. Dar el este, în plus, psihopomp, şi poate fi şi preot, mistic şi poet. În masa cenuşie şi „confuză“ a vieţii magico-religioase a societăţilor arhaice considerate în ansamblu, şamanismul – luat în sens strict şi exact – prezintă deja o structură proprie şi dezvăluie o „istorie“ pe care este util să le precizăm. Şamanismul stricto sensu este un fenomen religios siberian şi central-asiatic, prin excelenţă. Cuvîntul ne vine, prin rusă, din cuvîntul tungus, šaman. În alte limbi din centrul şi nordul Asiei, termenii corespunzători sînt iakutul ojun, mongolul bügä, bögä (buge, bü) şi udagan (cf. şi buriatul udayan, iakutul udoyan: „femeia şaman“), turco-tătarul kam (altaicul kam, gam, mongolul kami etc.). S-a încercat să se explice cuvîntul tungus prin termenul din limba pali Samana. Asupra acestei etimologii posibile – care ţine de problema influenţelor indiene asupra religiilor siberiene – vom reveni în ultimul capitol al cărţii de faţă. În această imensă arie care cuprinde centrul şi nordul Asiei, viaţa magico-religioasă a societăţii se concentrează asupra şamanului. Aceasta nu înseamnă, evident, că el ar fi singurul mînuitor al sacrului, nici că activitatea religioasă ar fi în întregime confiscată de şaman. În multe triburi, preotul sacrificator coexistă cu şamanul, fără a mai pune la socoteală şi faptul că fiecare cap de familie este totodată şeful cultului domestic. Totuşi, şamanul rămîne figura dominantă căci, peste tot în aceste zone în care experienţa extatică este socotită drept experienţă religioasă prin excelenţă, şamanul, şi numai el, este marele maestru al extazului. O primă definiţie a acestui fenomen complex, şi poate cel mai puţin ha zardată, ar fi: şamanism = tehnica extazului În acest mod a fost el atestat şi descris de primii călători în diverse ţinuturi din Asia Centrală şi Septentrională. Mai tîrziu, fenomene magico-religioase asemănătoare au fost observate în America de Nord, în Indonezia, în Oceania şi în alte părţi. Aşa cum vom vedea îndată, aceste fenomene sînt pur şamanice şi pot fi foarte bine studiate împreună cu şamanismul siberian. O remarcă se impune însă de la început: prezenţa unui complex şamanic într-o zonă oarecare nu implică în mod necesar ca viaţa magico-religioasă a unui popor să se fi cristalizat în jurul şamanismului. Faptul poate exista (este ceea ce se petrece, de pildă, în anumite regiuni din Indonezia), dar nu este cel mai frecvent. De obicei, şamanismul coexistă cu alte fenomene şi forme ale magiei şi religiei. În aceasta, de fapt, vedem avantajul de a întrebuinţa termenul de „şamanism“ în sens propriu şi riguros. Pentru că, dacă ne dăm osteneala de a-l diferenţia pe şaman de alţi „magicieni“ şi medicine-man ai societăţilor primitive, identificarea complexelor şamanice în cutare ori cutare religie capătă, dintr-odată, o semnificaţie importantă. Vrăjitori şi magie întîlnim aproape peste tot în lume, în timp ce şamanismul presupune o „specialitate“ anume asupra căreia vom insista pe larg: „stăpînirea asupra focului“, zborul magic etc. În virtutea acestui fapt, deşi şamanul este, printre altele, un magician, nu orice magician poate fi socotit şaman. Aceeaşi precizare se impune în ceea ce priveşte vindecările şamanice: orice medicine-man este un tămăduitor, şamanul însă foloseşte o metodă care îi aparţine numai lui. În ceea ce priveşte tehnicile şamanice ale extazului, ele nu epuizează toate tipurile de experienţă extatică atestate în istoria religiilor şi în etnologia religioasă; nu orice extatic poate fi considerat şaman; şamanul este specialistul unei transe, în timpul căreia sufletul său, se crede, părăseşte trupul pentru a întreprinde ascensiuni cereşti sau coborîri în Infern. O atare distincţie este îndeobşte necesară pentru a preciza relaţia şamanului cu „spiritele“. În societăţile primitive şi, deopotrivă, în cele moderne, aflăm indivizi care mărturisesc că întreţin relaţii cu „spiritele“, fie că sînt „posedaţi“ de acestea, fie că le „stăpînesc“. Ar fi nevoie de cîteva volume ca să studiezi mulţumitor toate problemele care se pun în legătură cu însăşi noţiunea de „spirit“ şi cu po sibilele ei raporturi cu oamenii, căci un „spirit“ poate fi foarte bine sufletul unui răposat, ori un „spirit al Naturii“, ori un animal mitic etc. Dar studiul şamanismului nu presupune să abordăm toate aceste aspecte; este de ajuns să definim relaţia şamanului cu spiritele ajutătoare. Vom vedea uşor prin ce se deosebeşte un şaman de un „posedat“, de pildă: el stăpîneşte „spiritele“, în sensul că, făptură umană fiind, reuşeşte să comunice cu morţii, „demonii“ şi „spiritele Naturii“, fără să se transforme în instrument al acestora. Se întîlnesc, fără îndoială, şi şamani „posedaţi“, dar ei constituie mai degrabă excepţii, care, de altfel, au o explicaţie… CUPRINS: Cuvînt înainte I. GENERALITĂŢI. METODE DE RECRUTARE. ŞAMANISM ŞI VOCAŢIE MISTICĂ Preliminarii, 19. Acordarea puterilor şamanice, 27. Recrutarea şamanilor în Siberia Occidentală şi Centrală, 29. Recrutarea la tunguşi, 31. Recru tarea la buriaţi şi la altaici, 33. Transmiterea ereditară şi aventura căutării puterilor şamanice, 34. Şamanism şi psihopatologie, 37. II. BOLI ŞI VISE INIŢIATICE Boală–iniţiere, 46. Extaze şi viziuni iniţiatice la şamanii iakuţi, 48. Vise iniţiatice la şamanii samoiezi, 50. Iniţierea la tunguşi, buriaţi etc., 55. Iniţierea vrăjitorilor australieni, 57. Paralele Australia–Siberia–America de Sud etc., 61. Sfîşierea iniţiatică în America de Nord şi de Sud, în Africa şi în Indonezia, 64. Iniţieri ale şamanilor eschimoşi, 68. Contemplarea propriu lui schelet, 72. Iniţieri tribale şi societăţi secrete, 74. III. DOBÎNDIREA PUTERILOR ŞAMANICE Mituri siberiene privind originea şamanilor, 77. A fi ales şaman la golzi şi la iakuţi, 81. Alegerea şamanului la buriaţi şi la teleuţi, 84. Spiritele-femei, ocrotitoare ale şamanului, 87. Sufletele morţilor şi rolul lor, 89. „A vedea spiritele“, 93. Spiritele ajutătoare, 95. „limbaj secret – „Limbajul animalelor“, 102. Căutarea puterilor şamanice la populaţiile din America de Nord, 106. IV. INIŢIEREA ŞAMANICĂ Iniţierea la tunguşi şi la populaţia manciu, 116. Iniţierea la iakuţi, samoiezi şi ostiaci, 118. Iniţierea la buriaţi, 120. Iniţierea şamanei araucane, 126. Căţăratul ritual în copaci, 129. Călătoria în Cer a şamanului carib, 131. Înălţarea prin curcubeu, 134. Iniţieri australiene, 137. Alte forme ale ritului de înălţare, 141. V. SIMBOLISMUL COSTUMULUI ŞI AL TOBEI ŞAMANICE Observaţii preliminare, 146. Costumul siberian, 148. Costumul buriat, 150. Cos tumul altaic, 152. Oglinzile şi tichiile şamanice, 153. Simbolismul orni to logic, 155. Simbolismul scheletului, 157. A renaşte din propriile oase, 159. Măştile şamanice, 163. Toba şamanică, 166. Costume rituale şi tobe magice în lume, 173. VI. ŞAMANISMUL ÎN ASIA CENTRALĂ ŞI SEPTENTRIONALĂ: I. ÎNĂLŢAREA LA CER, COBORÎREA ÎN INFERN Funcţia şamanului, 177. Şamani „albi“ şi şamani „negri“. Mitologii dualiste, 179. Sacrificarea calului şi înălţarea şamanului la Cer (Altai), 184. BaiÜlgän şi şamanul altaic, 191. Coborîrea în Infern (Altai), 193. Şamanul psihopomp (altaici, golzi, iuraci), 197. VII. ŞAMANISMUL ÎN ASIA CENTRALĂ ŞI SEPTENTRIONALĂ: II. VINDECĂRI MAGICE. ŞAMANUL PSIHOPOMP Chemarea şi căutarea sufletului: tătari, buriaţi, kirghizi, 207. Şedinţa şamanică la ugrici şi la laponi, 210. Şedinţele la ostiaci, iuraci şi samoiezi, 214. Şama nismul la iakuţi şi la dolgani, 217. Şedinţele şamanice la tunguşi şi laoroci, 224. Şamanismul iukaghir, 231. Religie şi şamanism la koriaci, 235. Şamanismul la ciucci, 237. VIII. ŞAMANISM ŞI COSMOLOGIE Cele trei zone cosmice şi Stîlpul Lumii, 243. Muntele cosmic, 249. Arborele Lumii, 252. Numerele mistice 7 şi 9, 256. Şamanism şi cosmologie în aria oceaniană, 260. IX. ŞAMANISMUL NORD ŞI SUD-AMERICAN Şamanismul la eschimoşi, 269. Şamanismul nord-american, 277. Şedinţa şamanică, 280. Vindecarea şamanică la populaţia paviotso, 281. Şedinţa şa manică la populaţia achumawi, 284. Coborîrea în Infern, 287. Confreriile secrete şi şamanismul, 291. Şamanismul sud-american: diferite ritualuri, 300. Vin decarea şamanică, 303. Vechimea şamanismului pe continentul ame rican, 308. X. ŞAMANISMUL ÎN ASIA DE SUD-EST ŞI ÎN OCEANIA Credinţe şi tehnici şamanice la populaţiile semang, sakai şi jakun, 312. Şamanismul în insulele Andaman şi Nicobar, 316. Şamanismul malaiezian, 318. Şamani şi preoţi în Sumatra, 320. Şamanismul în insulele Borneo şi Celebes, 323. „Barca morţilor“ şi barca şamanică, 327. Călătoriile pe lumea cealaltă la populaţia dayak, 331. Şamanismul melanezian, 332. Şamanismul polinezian, 337. XI. IDEOLOGII ŞI TEHNICI ŞAMANICE LA INDO-EUROPENI Observaţii preliminare, 345. Tehnicile extazului la vechii germani, 349. Grecia antică, 355. Sciţi, caucazieni, iranieni, 362. India antică: rituri de înălţare, 369. India antică: „zborul magic“, 372. Tapas şi diksha, 376. Simbolisme şi tehnici „şamanice“ în India, 379. Şamanismul la unele triburi aborigene din India, 384. XII. SIMBOLISME ŞI TEHNICI ŞAMANICE ÎN TIBET, CHINA ŞI EXTREMUL ORIENT Budism, tantrism, lamaism, 391. Practici şamanice la populaţia lolo, 402. Şa manismul la populaţia mo-so, 405. Simbolisme şi tehnici şamanice în China, 408. Mongolia, Coreea, Japonia, 420. XIII. MITURI, SIMBOLURI ŞI RITURI PARALELE Cîinele şi calul, 425. Şamani şi făurari, 429. „Căldura magică“, 432. „Zborul magic“, 435. Puntea şi „trecerea anevoioasă“, 439. Scara–calea morţilor–înălţarea, 443 CONCLUZII Naşterea şamanismului nord-asiatic EPILOG