Sensurile ascunse ale vietii

Sensurile ascunse ale vietii - Stephen Grosz Cum putem fi posedati de o poveste care nu poate fi spusa Vreau să vă spun o poveste despre un pacient care m-a şocat. Când am început să lucrez ca psihanalist, am închiriat un mic cabinet pentru consultaţii în Hampstead, pe o stradă plină de verdeaţă ce se chema Fitzjohns Avenue. Se afla în apropierea unora dintre cele mai cunoscute clinici psihanalitice şi la câteva minute de mers pe jos de Muzeul Freud. La capătul de sud al Fitzjohns Avenue se afla o statuie impozantă din bronz a Iui Freud. Cabinetul meu era liniştit şi sobru. Acolo aveam o masă destul de mare, unde puteam să fac însemnări şi să îmi pregătesc facturile lunare, dar nu avea rafturi de cărţi sau dosare — camera nu era pentru lectură sau pentru cercetare. La capătul patului era o pernă moale umplută cu fulgi de gâscă, şi deasupra, un şervet alb de pânza pe care îl schimbam înainte de intrarea fiecărui pacient. Psihanalista care îmi închinase avea o lucrare de artă din folclorul african agăţată acolo cu mulţi ani în urmă. încă folosea camera dimineaţa şi eu o foloseam după-amiaza. Din acest motiv era impersonală, chiar ascetică. Eram angajat cu jumătate de normă la Clinica Portman, un serviciu ambulatoriu medico legal. In general, pacienţii trimişi la Clinica Portman avuseseră probleme cu legea şi unii comise seră infracţiuni violente sau violuri. Am avut pacienţi de toate vârstele şi am scris destul de multe rapoarte pentru tribunal, In acelaşi timp, îmi construiam practica privată. Planul meu era să îmi păstrez dimineţile pentru munca în clinică; după-amiezile speram să primesc pacienţi în privat care ar fi avut probleme nu atât de extreme sau presante. După cum s-a dovedit, primii mei clienţi din practica privată au fost şi ei destul de solicitanţi. Privind în urmă, realizez de ce aceste cazuri de început au fost dificile. Parţial,, din cauza lipsei mele de experienţă. Cred ca e nevoie de timp — mie mi-a luat ceva timp — să iţi dai seama cât de diferiţi sunt oamenii unii faţă de alţii. Şi probabil că nu mi-a fost de ajutor faptul că primisem o serie de pacienţi trimişi de psihiatri cu experienţă şi de psihanalişti care încercaseră să mă ajute să pornesc. Medici adesea recomandă pacienţi analiştilor începători, pe care ei nu doresc să îi pri-measca sau nu ii pot trmite in alta parte. Si uite asa, ma mă chinuiam cu: Dra A., o studentă în vârstă de douăzeci de ani. Deşi psihanalistul care o evaluase o descria pe dra A. ca „suferind de crize inconţrolabile de plâns, depresie şi sentimente generale de inadecvare'', ea se prezenta ca o tânără femeie veselă care insista că nu ,are nevoie de tratament. Cu timpul am descoperit că era bulimică şi în mod regulat, cornpulsiv, îşi faceă tăieturi. Din cauza faptului că venea sporadic la şedinte, alti doi ţerapeuti renunţaseră s-o mai primească. Profesorul B., un cercetător ştiinţific de patruzeci de ani, căsătorit, cu copii. Fusese recent acuzat că a plagiat lucrarea unui rival. Vicepreşedintele înaintase problema către comisia de disciplină. Dacă era găsit vinovat — şi profesorul B. îmi spusese că era posibil să fie —, i s-ar fi putut oferi şansa de a demisiona discret. Doctorul lui i-a prescris antidepresive şi mi-a cerut să îl primesc în analiză. Profesorul B. oscila fără reţinere între stări de exaltare — batjocorindu-şi colegii în faţa comisiei disciplinare, de exemplu — şi descurajare. Dna C., care deţinea şi se ocupa de un mic restaurant împreună cu soţul ei; avea trei copii. A căutat ajutor pentru că era anxioasă şi suferea atacuri de panică. La prima noastră întâlnire ea a spus că „îi era dificil să rela-ţioneze cinstit*, însă numai după câteva luni de terapie mi-a dezvăluit că avea o aventură cu bona copiilor ei, o femeie care lucra pentru familie de şapte ani şi care fusese angajată la puţin timp după naşterea primului ei copil. Acum — contrar înţelegerii cu soţul ei — dna C. încerca în secret să rămână însărcinată pentru că nu suporta gândul pierderii bonei. Alt pacient de la începuturile mele era un tânăr pe care îl chema Peter. Acesta se trata la un mare spital de psihiatrie din apropiere. Cu trei luni înainte de întâlnirea noastră, Peter s-a ascuns în dulapul unei biserici din oraş, unde a încercat să se omoare înghiţind o supradoză de medicamente amestecate şi apoi tâindu-şi venele. Se şi înjunghiase singur in gât, piept şi braţe cu un cuţit mic. Fusese găsit de femeia de serviciu. Deşi era speriată, aceasta l-a ţinut în braţe până a venit ambulanţa. „Cine a făcut asta? l-a întrebat ea. Spune-mi cine ţi-a făcut asta?'' Psihiatrul consultant de la spital nt-a întrebat dacă l-aş putea vedea pe Peter de cinci ori pe săptămână pentru psihanaliză. Simţea că terapia zilnică, la care s-ar fi adăugat o şedinţă săptămânală cu ea, era cea mai… ………………… CUPRINS: Prefaţă Începuturi Cum putem fi posedaţi de o poveste care nu poate fi spusă Despre râs Despre cum lauda poate produce pierderea încrederii Darul suferinţei O casă sigură Spusul minciunilor Despre secrete Despre a nu fi într-un cuplu Pasiune pentru ignoranţă Despre intimitate Cu cât mai mare e faţada, cu atât mai mare e ceea ce se ascunde în spatele ei Iubirea Acasă Despre cum paranoia poate aduce eliberarea de suferinţă şi poate preveni o catastrofă Despre recuperarea sentimentelor pierdute De ce părinţii îşi invidiază copiii A dori imposibilul Despre ură Despre cum tânjitul după dragoste ne ţine departe de ea Schimbarea Despre cum o teamă de pierdere ne poate face să pierdem totul Despre cum negativismul nostru previne capitularea noastră în faţa iubirii Despre pierderea unui portofel O schimbare în familie De ce trecem din criză în criză Despre a fi plictisitor Despre a jeli viitorul Despre cum furia ne păzeşte de tristeţe Despre a fi pacient Reîntoarcerea Cum să înduri moartea Plecarea Dincolo de tăcere Despre încheiere Despre trezirea dintr‑un vis Bibliografie Mulţumiri

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs!

scrie o recenzie