Acasa, departe - Adrian G. Romila

 

... au plecat cu o zi în faţă, sau cu două, cred că ne ştiau direcţia, ne-au aşteptat undeva, la adăpost, în vreun golf, pe-aici, să ne vadă... Cum au zărit în lunetă silueta Mantei, au ridicat ancora, au întins pânzele şi... iată-i!

—    I-aş fi văzut trecând pe lângă noi la Sulina, dacă ar fi plecat înainte, domnule Bresco! zise secundul. Mai degrabă au plecat după noi, dar ne-au luat-o înainte, mult înainte, ne-au întrecut, apoi au făcut o voltă după Varna şi au pornit îndărăt când ne-au văzut. Noi am şi fost ţinuţi în loc şi daţi înapoi de furtună, de troţele alea...

—    Că am şi stat noi la Sulina să păzim corăbiile care treceau pe lângă noi spre mare, ce să zic! Au trecut multe, cine dracu’ s-a mai uitat la ele să vadă care şi ce e? Treceau şi înainte, şi înapoi... Şi de furtuna aceea au avut pane şi ei... îi răspunse Bresco îndoit.

—    Avem vreo şansă să scăpăm nevătămaţi acum, când sunt aşa de aproape? zise Spiros brusc, foarte serios, după ce-si coborî luneta de la ochi. Am văzut că au tunuri, uitaţi-vă!, au scos două tunuri pe punte, le pregătesc! Au săbii, puşti, le au deja în mâini, nu prea vin cu pace spre noi... Noi n-avem nimic, suntem cu mâinile goale, bieţii de noi...

—    Suntem negustori, nu soldaţi! mormăi Bresco.

—    Fraţilor, n-ar fi mai înţelept oare să oprim, să ne supunem? continuă Spiros. Poate nu ne fac nimic dacă vor vedea că... Vorbesc eu cu grecul pe limba lui, am fost eterişti amândoi...

—    Două tunuri de nouă livre, domnilor, doar două, le văd gurile scoase pe deasupra copastiei, la prova, în ambele borduri! mormăi cunoscător Adrian Romila, ţintu-ind încă prin lunetă puntea lui Bilibas. Destul ca să ne facă praf bordajul şi velatura mai de-aproape, orice ar băga pe ţeavă, şrapnele sau ghiulele obişnuite...

Miran se smulse deodată şi alergă spre pupa, bocănind din bocanci pe scânduri şi răcnind din toţi rărunchii...