Akhenaton, Faraonul Soare - Daniel Meurois

Culorile adversităţii
Nilul era roşu şi câmpurile inundate semănau cu o imensă mlaştină presărat cu colibe dărăpănate. Eram cinci sau şase cei care contemplam acest spectacol pe acoperişurile în terasă ale palatului.

 

Erau acolo regina cu primul său copil, o fată pe care o născuse în anul căsătoriei sale, Meritenn, Smenkhere, Beketaton şi fratele său vitreg, foarte tânărul Ankhaton. Era sfârşitul dimineţii şi aşteptam să vină cineva să ne anunţe începutul audienţei pe care Faraonul o dădea cu ocazia sosirii lui Horemheb.

 

Imi amintesc că eram puţin încordaţi. Generalul şef al armatei Pământului Roşu nu transmitea pacea şi fiecare din vizitele sale genera tulburarea printre notabilii oraşului.

 

''Acest bărbat cultivă îndoiala, a comentat amar Nefertiti, cu coatele pe balustrada din piatră. Este felul său de a acţiona ca să semene revolta acolo unde vede că totul este aranjat pentru linişte. Am avut întotdeauna senzaţia că nu poate trăi decât în raporturi de forţă... fără îndoială pentru a lua constant măsura puterii sale şi a o pune în valoare pe lângă alţii. Nu ştiu mai mult de atât. Sunt oameni care nu trăiesc decât în acest fel. Este singura lor manieră de a concepe existenţa."

 

Ni s-a servit o băutură pe bază de flori şi de miere şi am început să schimbăm câteva idei sub ochiul atent al lui Ankhaton. Foarte tânărul frate vitreg al Faraonului n-avea mai mult de patru sau cinci ani, dar era cu siguranţă dintre acei copii tăcuţi al căror suflet pare uneori prea vast pentru micul lor corp.

 

„Trăim o viaţă ce seamănă cu o totală aventură, a intervenit Smenkhere, şi nu cunosc o poveste frumoasă care fă nu conţină în ea prezenţa unui element de adversitate, Este ciudat, totul pare să afirme întotdeauna că Lumina, Frumosul şi Binele au neapărat nevoie de o forţă contrară pentru a se manifesta..."

«... Sau pentru a se cultiva, am spus. Cred că sunt fiinţe ale căror capacităţi de distrugere sunt utilizate de Viaţă pentru a-i obliga pe cei care vor să crească în conştiinţă să se afirme mai mult. Poate că aceste fiinţe, fără să ştie, devin de-a lungul anilor veritabilii noştri maeştri... La drept vorbind, devin convins de asta. în orice caz, am decis să nu văd în Horemheb decât un servitor al voinţei lui Aton... Inconştient, sigur, dar un servitor totuşi. Poate precum acele dălţi cu care artistul taie piatra şl pare să o rănească, pentru ca în final să sculpteze o operă frumoasă. Ştiu că imaginea mea poate da impresia de a fi cam superficială şi ar putea justifica şi scuza într-un fel simplist toate acţiunile nefaste, dar nu este vorba de asta dacă înţelegem bine lucrurile."

„Da, părerea ta este de asemenea a mea, a continuat Smenkhere, aranjându-şi pareo-ul alb franjurat cu aur. Şi nu ştiu până în ce grad nu suntem, pe rând şi unii pentru alţii, câteodată artist, câteodată daltă, câteodată piatră...

 

 

Prefaţa editorului     5
Cuvânt înainte            9
Capitolul    I - Noaptea din Alpu     13
Capitolul    II    -    Teba     25 I
Capitolul    III    -    Zborul ibisului     45 I
Capitolul    IV    -    „Nu eşti un adevărat preoţi"     65 I
Capitolul    V    -    Locuinţa Radiantului     83 I
Capitolul    VI    -    Akhenaton             103
Capitolul    VII    -    Binecuvântarea            123
Capitolul    VIII    -    Mărturisirea             141
Capitolul    IX -    Clandestinitate    -    159
Capitolul    X    -    Culorile adversităţii         175
Capitolul    XI    -    Solitudine     195
Capitolul    XII    -    Argumentul celor slabi     217
Capitolul    XIII -    Cutremurul sufletului        —    235
Capitolul    XIV -    Scarabeul         247
Capitolul    XV    -    Asneti                 267
Capitolul    XVI    -    Blândeţea intransigentă             285
Capitolul    XVII    -    „Cei de sus"             303
Capitolul    XVIII    -    Pe celălalt mal      319
Capitolul    XIX    -    Sanandaton      337
Capitolul    XX    -    Noaptea de Sed     353
Capitolul    XXI    -    Smenkheră...       371
Capitolul    XXII    -    „Mă las în voia Ta”     385