Anti-damblale (Radu Cosașu)

 

... un singur gând mă articula împotriva vântului tot mai intens cu cât urcam spre probabila ambasadă: să nu fac un infarct, cu Obs-ul la rever, aici, în pustia locului; m-am oprit, mi-am pus valiza între genunchi şi am încercat să-mi iau pulsul.

 

De când mă născusem, era prima oară când făptuiam o asemenea mişcare, i-am prins bătaia, dar îmi era cu neputinţă să o număr; îmi venea în minte, ca un bufon într-o tragedie, acel vesel 33 - „spune ca la doctor, 33” -, dar bătaia era atât de neregulată, că nu permitea nicio socoteală; fixând acoperişul Ambasadei Române şi ţinând cu degetele stângii încheietura palmei drepte, nu-mi apăru în gând decât Şema Israel...

 

Dar după Adonai Eloheinu, Adonai Ehad, Le Nouvel Observateur îmi alunecă de la rever de-a lungul pardesiului şi un vârtej de vânt mi-l luă şi mi-l ridică spre cer.

 

Urmărind zborul revistei peste câmpul moscovit, se modelă chipul lui Mimi, nenorocita de la recepţia hotelului Lido, cea care îmi păstra revista sub tejghea, eu promiţându-i, la întoarcerea de la Moscova, o noapte lungă la Monj; am încercat să reiau rugăciunea, dar îmi apărea roşcata de la Difuzarea Presei din strada Doamnei (Doamne, iartă-mă!), cea care mă trădase, ea oricum fiind frigidă, dându-mi Le Monde-urile unui fost director general din Transporturi, care i le plătea mai bine decât mine.

 

Cred că Adonai Eloheinu m-a auzit şi mi-a trimis pe cele două femei în semn că a fost atent, fiindcă m-am liniştit cât de cât.

La ambasadă, până mi se întocmi biletul de intrare, doi tipi de la poartă îmi explicară, voioşi, că „aşa e pe aici, în zonă, există o presiune necunoscută care cade pe braţe, de-ai zice că e reumatism”. Unul din ei mă conduse în imobil şi îmi propuse, cu o neaşteptată delicateţe, să-i dau lui valiza „ca să nu mai arate aşa” şi să mi-o lege cu o curea solidă, „de n-o să mai aveţi treabă cu ea până la Vladivostok”; i-am încredinţat-o, spunându-i ceva mai coerent, că aş vrea să merg doar până la Iasnaia Poliana. „Nu ştiu unde stă, dar vorbiţi cu tovarăşul ambasador, el cunoaşte toate persoanele.”

 

Secretara ambasadorului luă imediat legătura cu hotelul unde locuia delegaţia noastră şi îi anunţă, zglobie, că „a sosit tovarăşul, care e mai mult mort decât viu”, le explică de ce („fiindcă nu l-a aşteptat nimeni în gară...”), apoi îl ascultă pe celălalt,...

 

 

 

Precizare în 2018   
Partidele parlamentului meu personal    
Revoluţionarul necunoscut    
Visuri desfrânate de mărire şi mirare
Inteligenţele recente    
Albert Camus  
„Monsieur Paul”   
Totalitarii ticăloşi   
Bibliografie la „ticăloşie”    
Pe cine nu-l loveşte damblaua?  
Adam Michnik şi „experienţa românească”  
Atunci când am scos din minţi prostia   
Norocul la 8 mai 1945   
Notă informativă şi cât de cât explicativă  
Trăind scherzando în Panasonic

 

..............