Asa a descoperit omul cainele

 

... această carte clasică a părintelui etologiei moderne se deschide cu întrebarea: Cum s-a născut prietenia dintre om şi câine?

 

Cândva în epoca de piatră, arată Lorenz, foamea şi nevoia i-au împins pe om şi pe strămoşul câinelui domestic să intre într-un parteneriat reciproc avantajos, din care avea să se dezvolte în decursul mileniilor o relaţie cum nu mai e alta între două specii...

 

 

... câinele-de-turbă, un câine mic asemănător cu spitzul, al cărui craniu a fost găsit prima dată în vestigiile aşezărilor lacustre de la Marea Baltică, îşi arată încă clar descendenţa din şacalul auriu, dar nu trebuie trecute cu vederea nici caracteristicile unei adevărate domesticiri.

 

Important este că în acele timpuri şacalii aurii sălbatici, care în pleistocenul timpuriu erau cu siguranţă mult mai răspândiţi decât astăzi, nu se mai găseau la Marea Baltică.

 

Înaintând spre vest şi nord, omul a adus probabil la ţărmul Mării Baltice haite pe jumătate domesticite de şacali aurii care se ţineau după el, dacă nu cumva chiar câini domesticiţi.

 

Când omul a ajuns să-şi înalţe locuinţa pe stâlpi în apă şi a inventat piroga, o schimbare a relaţiei dintre el şi vasalii săi patrupezi a fost inevitabilă. Căci de acum aceştia nu mai puteau înconjura din toate părţile tabăra omului.

 

E de presupus că în acea perioadă oamenii au luat cu sine exemplare parţial îmblânzite de şacali aurii care se dovediseră utili la vânătoare şi i-au transformat în „animale de casă“ în adevăratul sens al cuvântului.

 

Chiar şi în ziua de azi putem constata la diverse popoare tipuri diferite de comportament al câinilor. Comportamentul iniţial este caracterizat prin faptul că un număr mai mare de câini înconjoară aşezarea, între aceştia şi oameni stabilindu-se o legătură relativ slabă.

 

Un alt tip de comportament se întâlneşte la gospodăriile ţărăneşti din Europa: unii câini aparţin unei anumite case şi se ataşează de un stăpân. Probabil că acest tip s-a dezvoltat odată cu apariţia locuinţelor lacustre.

 

Numărul mic de câini care puteau fi adăpostiţi în locuinţele lacustre a favorizat înmulţirea prin împerechere consangvină, înlesnind astfel acele transformări ereditare care au dus la constituirea animalului de casă propriu-zis.

 

În favoarea acestor presupuneri stau mărturie două realităţi: în primul rând, câinele-de-turbă, cu craniul lui mai bombat şi botul mai scurt, este fără îndoială o variantă domesticită a şacalului auriu; în al doilea rând, oase de această formă au fost găsite aproape exclusiv în vestigiile aşezărilor lacustre...

 

 

 

Cum ar fi putut să fie

Rădăcinile ataşamentului faţă de stăpân

Educaţia

Obiceiurile câinilor

Stăpân şi câine

Câinii şi copiii

Sfaturi pentru cumpărarea unui câine

Plângere împotriva crescătorilor

Pisica prefăcută şi câinele mincinos

Pace în cetate

Garduri

Drama iscată de un pui de dingo

Păcat că nu poate vorbi – înţelege fiecare cuvânt

Îndatoriri

Zile câineşti

Animalul cu conştiinţă

Devotament şi moarte

Post-scriptum al autorului