Avantajul inechitabil

Avantajul inechitabil
Preț: 42,00 RON
Disponibilitate: în stoc
Editura:
Anul publicării: 2014
Pagini: 296
Format: 15X23

DESCRIERE

Avantajul inechitabil. Puterea educatiei financiare - Robert T. Kiyosaki …ceea ce școala nu te învață niciodată despre bani Ca întotdeauna, Robert Kiyosaki îi îndeamnă pe oamenii din întreaga lume să nu mai accepte orbeşte ideea că sunt condamnaţi să se lupte toată viaţa pentru supravieţuire. Educaţia financiară autentică reprezintă singura cale de a-ţi asigura viaţa pe care o doreşti, pentru tine şi familia ta. Robert Kiyosaki te încurajează să schimbi singurul lucru care îţi stă de fapt în putere: propria persoană. Această carte vorbeşte despre cele cinci avantaje pe care ţi le oferă o educaţie financiară autentică: Avantajul inechitabil al cunoaşterii Avantajul inechitabil al taxelor Avantajul inechitabil al datoriilor Avantajul inechitabil al riscului Avantajul inechitabil al compensaţiei De-a lungul timpului, autorul a testat el însuşi aceste idei originale. În carte sunt explicaţi paşii ce ajută educaţia tradiţională să ajungă în zona cunoaşterii aplicate, care generează rezultate măsurabile. Într-un autentic stil Rich Dad, Robert Kiyosaki te provoacă să compari două puncte de vedere opuse şi să experimentezi în practică felul în care puterea adevăratei educaţii financiare îţi asigură un avantaj inechitabil. Robert Kiyosaki a schimbat viziunea despre bani a zeci de milioane de oameni din întreaga lume. Oferind puncte de vedere care adeseori contrazic învăţăturile tradiţionale, Robert şi-a câştigat reputaţia de om care vorbeşte sincer, fără menajamente şi cu mult curaj. Este considerat drept unul dintre cei mai pasionaţi susţinători ai educaţiei financiare. Fragment din carte Cei mai inteligenţi oameni din lume Ai înţeles care este ideea. Cu excepţia cazului în care ai trăit într-o peşteră începând din anul 2007, cred că ştii deja povestea modului în care cele mai dotate minţi din lumea finanţelor, oamenii la care apelăm pentru sfaturi în domeniul financiar, domnii şi doamnele care au absolvit cele mai bune facultăţi din lume şi care au primit, după toate probabilităţile, cea mai bună educaţie financiară de pe glob, sunt aceia care au provocat cea mai mare criză financiară din istorie, o criză pe care unii au denumit-o „Noua Recesiune“. Întrebarea care se pune este următoarea: Dacă sunt atât de inteligenţi, dacă liderii instituţiilor noastre economice au primit cea mai bună educaţie financiară pe care o pot asigura banii, de ce a ajuns lumea într-o criză financiară de asemenea anvergură? De ce bogaţii devin tot mai bogaţi, săracii tot mai săraci, iar clasa de mijloc se restrânge? De ce cresc taxele şi de ce ajung guvernele la faliment? Ce s-a întâmplat cu slujbele? De ce scad salariile odată cu creşterea inflaţiei? De ce atât de mulţi reprezentanţi ai generaţiei baby boom, oameni care au aplicat sfaturile celor mai bine educate minţi din lumea investiţiilor, sunt acum stresaţi că nu vor mai avea bani la pensie? De ce există atât de mulţi tineri care au rămas cu datorii uriaşe după finalizarea studiilor şi care nu reuşesc să se angajeze astfel încât să îşi poată plăti acele datorii? Viitoarea criză nu va avea de-a face cu falimentul industriei imobiliare, ci cu imposibilitatea studenţilor de a-şi achita datoriile pentru taxele de studii. Nu cumva problema este, de fapt, calitatea îndoielnică a educaţiei financiare a liderilor noştri şi lipsa educaţiei financiare în cazul maselor? Ce este educaţia financiară? În ziua de azi mulţi oameni au ajuns să admită, în sfârşit, că avem nevoie de educaţie financiară în şcoli. Şi totuşi, dacă cele mai strălucite minţi din lume au primit cea mai bună educaţie financiară pe care o pot asigura finanţările generoase, atunci de ce ne aflăm într-o uriaşă criză financiară? Iată o întrebare mai bună: ce este educaţia financiară? Dacă profesorii nu ştiu ce este educaţia financiară, cum ar putea ei să predea această materie? Cum de absolvenţii celor mai reputate şcoli — Harvard, Yale, Princeton, Oxford şi Cambridge — ne-au condus către cea mai mare criză financiară din lume? De ce se află în impas planul de pensionare iniţiat de profesorii de la University of California? Au primit, într-adevăr, o educaţie financiară aceia care au administrat respectivul plan de pensionare? Copiilor li se predă în şcoli educaţie financiară? Univer si tăţile îi pregătesc pe studenţi pentru lumea reală a finanţelor? …………………… CUPRINS: Mulţumiri speciale Mesaj de la Robert. Nu este în regulă! Introducere. Cum prinzi o maimuţă? Avantajul inechitabil nr. 1 Cunoaşterea Avantajul inechitabil nr. 2 Taxele Avantajul inechitabil nr. 3 Datoriile Avantajul inechitabil nr. 4 Riscul Avantajul inechitabil nr. 5 Compensaţia Concluzie. În apărarea capitalismului Un ROI inechitabil Postfaţă Secţiune specială. Se schimbă vremurile Cinci niveluri de investitori Întrebări frecvente — Bonus Un cuvânt de încheiere despre educaţie

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.0353 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.