Buburuza - Liliana Corobca

 

... aşa îmi tot spunea Leonid în primul nostru an, frumos, băiat simplu, dintr-un sat prăpădit de la sud. Relaţia s-a degradat, ca o haină preferată pe care nu te înduri s-o dezbraci, o porţi până se zdrenţuieşte, până apar găurile şi se pierd culorile.

 

O arunci apoi, că-i inutilă, oricât şi orice ai zice sau ai face. Am aşteptat până la ultima picătură din cadă ca Leonid să redevină cel de la începuturi, cel iubitor, sensibil, poetic, cel din ipostaza lui superlativă.

 

Mă gândeam şi încă mă gândesc că poate cu altele e tandru şi acum, numai cu mine nu, dar ştiu că nu e aşa, ştiu că s-a schimbat, s-a maturizat şi a pierdut acea candoare, ingenuitate, nu mai poate, nu mai simte. Din păcate. Cred că se dispreţuieşte pe sine pentru acele momente ale începuturilor noastre.

Iertarea. Nu prea mulţi au greşit în faţa mea şi îi iert pe cei care au greşit, îi iert adânc, fundamental, ca să scap de povara gândurilor negre. Dar dacă mă gândesc bine, orice vină trebuie ispăşită.

 

Nu vii după cinci ani, după ce mi-ai furat inelul cu rubin, unica mea avere din studenţie, dar şi bijuterie dăruită de un om drag, care m-a ajutat şi mi-a fost alături la greu, care mi l-a dăruit la prima întâlnire, pe care îl păstram ca pe o amuletă ocrotitoare, ca pe o nepreţuită amintire, şi îţi destăinui cât e de scump, de fapt, ţi-l arăt, vezi unde-l păstrez, îl pui chiar tu cu mâna ta în cutiuţa lui roşie de pluş, apoi îl furi şi, după cinci ani, începe să te mustre probabil conştiinţa, îmi trimiţi un mesaj scurt: „Iartă-mă, am avut mare nevoie de bani şi ţi-am luat inelul.

 

Faptă urâtă, dar ştiu că ai o inimă bună". Şi atât. Eu iert, n-am încotro, cu inima mea bună, ce să-mi fac sânge rău, îmi făcusem destul când nu l-am mai găsit, când mi-am bănuit pe rând toţi apropiaţii, pe nedrept, că mi l-au furat. Pe toţi, doar pe tine nu, că tu chiar ştiai, nu puteai.

 

Te întrebasem şi pe tine, „nu ştiu", ai zis şi am vrut atât de mult să te cred, că te-am crezut. Te iert. Dar, odată cu iertarea mea, nu trebuia să aduci înapoi inelul sau banii pe care i-ai luat pentru el? Ai spus două cuvinte şi ai scăpat.

 

Păi şi dacă ucizi un om şi apoi te căieşti, e totul în regulă? Mă trânteşti în cada plină cu apă şi fugi, ca să nu auzi cum te rog, cum strig, disperată, că mor, să mă salvezi, să închizi măcar apa, tu fugi, nu vrei să auzi nimic...