Cultura si politie secreta in comunism

Cultura si politie secreta in comunism
-20%
Editura:
Anul publicării: 2017
Pagini: 272
Format: 16x23
Categoria: Stiinte politice
Preț: 28,00 RON
35,00 RON (-20%)
Disponibilitate: în stoc

DESCRIERE

Cultura si politie secreta in comunism - Cristina Vatulescu

 
Camere de filmat ascunse şi expuse artistic
 
Comparaţia făcută de Vertov între camera de filmat şi agentul de poliţie secretă este susţinută nu doar de scenele specifice din filmele lui; ea are ecou şi în una dintre cele mai importante ambiţii ale cinematografiei sale, dorinţa de a înlocui viziunea failibilă a ochiului uman cu ceea ce dezvăluie obiectivul perfect al camerei lui de filmat.
 
El descrie kino-ochiul ca „un ochi cu raze X... capabil să arate oamenii fără nici o mască, fără machiaj [...], să le citească gândurile, denudate de cameră. Kino-ochiul este posibilitatea de a face invizibilul vizibil, de a limpezi neclarul, de face să se manifeste ceea ce este ascuns, de a demasca ceea ce este deghizat”.
 
Pentru a transforma aceste metafore în realitate, Vertov şi fratele său, cameramanul Mihail Kaufman, şi-au dedicat o parte din uriaşele lor eforturi creative dezvoltării unor tehnici de filmare cu camera ascunsă. Au folosit teleobiective şi camere de filmat false, care produceau zgomot, atrăgând astfel atenţia subiecţilor filmaţi, în timp ce camere mai mici îi filmau fără ca ei să ştie.
 
Un critic contemporan i-a bănuit că „s-au urcat în pod şi au făcut o gaură în tavan pentru obiectivul camerei de filmat”. Au mers până acolo încât s-au deghizat în operatori de telefonie şi au ridicat corturi în care să ascundă aparatele.
 
Este firesc ca, atunci când a rememorat începuturile carierei sale, Mihail Kaufman, „omul cu camera de filmat” al lui Vertov, să aleagă să descrie una dintre primele fotografii pe care le-a făcut pe când era copil: în ea, fotografiat fără să ştie, un „elev îi suflă altuia răspunsul”.
 
Prevestind în mod ciudat complicatele relaţii ulterioare pe care Vertov şi Kaufman le-au avut cu puterea în ascensiune, fotografia aceea cu aparatul ascuns, în care Kaufman a surprins un mic act nepermis, a avut un efect de bumerang, aducându-i nu recunoştinţa, ci furia autorităţilor: a fost exmatriculat.
 
Cu toate acestea, Vertov şi-a aliniat în repetate rânduri, şi cu bună ştiinţă, metodele de filmare cu camera ascunsă la comandamentele puterii de stat, de tip represiv. „Instrucţiunile generale”pe care le-a conceput pentru tehnicile cu „camera invizibilă”, consemnate în Manualul de teren Kinok, începeau aşa:
 
„1) Filmarea pe ascuns - o veche regulă militară: estimare, viteză, atac”. Comparaţia a fost preluată de unul dintre criticii săi de atunci, care scria că, „în ansamblu, kinoks fac uz pe larg, ca în război, de practica mascării obiectivului de filmat”. Notiţele ilustrate ale lui Vertov despre secvenţa reprezentativă din Omul cu camera de filmat, în care camera priveşte pe deasupra oraşului, dezvăluie o altă comparaţie evidentă.
 
De această dată, camera este asemănată unei arme, o comparaţie pe care Vertov a făcut-o în descrierea secvenţei filmate şi care începe astfel: „Aparatul-armă îşi întoarce ţeava spre oraş. i. Obiectivul [camerei], dotat cu un dispozitiv, [ţeava] filmată ca o armă, de-a lungul - se mişcă ezitant peste oraş”.
 
Punctul maxim al acestei originale descrieri compară „camera alergând peste oraş” cu renumitul simbol al puterii de stat despotice, înspăimântătoarea statuie a lui Petru cel Mare, care în poezia lui Puşkin „Călăreţul de bronz” a prins viaţă şi bântuie oraşul.
 
Camera de filmat se transformă aşadar - şi nu din întâmplare - într-o armă în mâna statului atunci când dă peste infractori şi îi prinde în flagrant. Acea privire pe care ai crede-o rezervată infractorilor este extrapolată asupra întregului oraş şi manevrarea camerei ca o armă devine un modus operandi anunţat cu mândrie.
 
De fapt, cadrele racord, cu imaginea camerei care planează peste oraş ca o armă, oferă detaliile oficierii unei căsătorii şi a unui divorţ, controlul statului asupra vieţii private. In scena divorţului, femeia semnează stângaci documentul, în timp ce încearcă să-şi acopere faţa cu poşeta.
 
Imaginile cu oameni care îşi acoperă feţele sunt un laitmotiv care apare în toate filmele lui Vertov. Insă, aşa cum îi reamintea chiar el publicului, graţie ingenioaselor sale tehnici cu camera ascunsă, „în final nici un spectator nu poate să fie sigur că nu a fost surprins pe peliculă, într-o parte sau alta a Kino-ochiului”...
 
 
CUPRINS:
 
Mulţumiri 
Introducere 
 
Zone de contact: literatura, filmul şi poliţia secretă 
Cum citeşti un dosar de poliţie secretă 
„Estetică şi poliţie” 
Planul cărţii 
 
1. Biografii arestate
Dosarul personal în Uniunea Sovietică ţi în România 
 
Preambul: arhive fragmentare
Scurtă genealogie a dosarului de poliţie secretă 
Dosarele de supraveghere
Dosarele de investigaţii: de la autobiografie la mărturisire
Dosarele staliniste: câţi dintre aceşti inamici au fost prefabricaţi
Dosarele poststaliniste: epoca supravegherii 
O notă despre Foucault 
 
2. Maestrul şi Margareta
Dosarul de poliţie secretă al diavolului 
 
Semnalmente particulare ale diavolului în Moscova anilor 1930 
Prototipuri de scriitor: nebuni, apostoli şi anchetatori ai poliţiei secrete 
Cenzura şi autoritatea cuvântului 
„Realitatea fantastică” stalinistă şi practicile ei textuale 
Dosarul personal al lui Mihail Bulgakov 
Repetiţiile cu diferenţe suspecte: scriitorul copist
 
3. Filmul se joacă de-a poliţia secretă 
Filmare şi amprentare: teoria şi practica cinematografică a lui Dziga Vertov 
 
Camere de filmat ascunse şi expuse artistic
Filmul original al procesului-spectacol şi publicul acestuia
Aleksandr Medvedkin: rolul de procuror al cinematografiei 
Mulţimea indistinctă: provocări criminale pentru viziune şi tehnologiile vizuale
 
...............

REVIEW-URI

Scrie un review și spune-ne opinia ta despre acest produs scrie un review
Created in 0.0712 sec