Dansul Natasei. O istorie culturala a Rusiei

Dansul Natasei. O istorie culturala a Rusiei
-20%
Editura:
Anul publicării: 2018
Pagini: 560
Format: 16x23
Preț: 52,00 RON
65,00 RON (-20%)
Disponibilitate: în stoc

DESCRIERE

Dansul Natasei. O istorie culturala a Rusiei - Orlando Figes

 
O cuprinzătoare istorie culturală a Rusiei, ţesută din poveşti şi personaje extraordinare, Dansul Nataşei acoperă o perioadă ce se întinde de la construirea Sankt-Petersburgului, sub domnia lui Petru cel Mare, şi pînă în anii regimului sovietic.
 
Orlando Figes abordează domenii dintre cele mai diverse, de la arta populară pînă la ritualurile magice ale şamanilor asiatici, de la poezia lui Puşkin pînă la muzica lui Musorgski şi Stravinski sau filmele lui Eisenstein, mobilizînd o impresionantă distribuţie de artişti şi aristocraţi, revoluţionari şi exilaţi, preoţi şi libertini, ţari şi tirani. 
 
Din carte:
 
... ficţiunea lui Gogol era arena acestei căutări spirituale. Contrar părerii mai multor erudiţi, nu exista nici o diferenţă reală între „operele literare” din perioada timpurie a lui Gogol şi „operele religioase” din ultimii ani, deşi mai târziu a arătat un interes mai explicit faţă de chestiunile religioase.
 
Toate scrierile lui Gogol au o semnificaţie teologică - erau cu adevărat primele dintr-o tradiţie naţională care conferea ficţiunii statutul de profeţie religioasă. Multe dintre povestirile sale pot fi interpretate ca alegorii religioase.
 
Personajele lor groteşti şi fantastice nu sunt menite să fie realiste - la fel cum nici icoanele nu-şi propun să înfăţişeze lumea naturală.
 
Ele au rolul de a ne permite să contemplăm o altă lume, în care binele şi răul se luptă pentru sufletul omului. în povestirile de început ale lui Gogol, acest simbolism religios este prezent în motivele biblice şi în metaforele religioase uneori destul de obscure. „Mantaua”, de pildă, conţine trimiteri la viaţa Sfântului Acachie - un eremit (şi croitor) care a murit după ani de chinuri la care l-a supus superiorul său, care ulterior s-a căit pentru cruzimea sa.
 
Aşa se explică numele eroului, Akaki Akakievici - un modest funcţionar din Sankt-Petersburg care moare neiubit de nimeni, căruia îi este furată preţioasa manta, dar care se întoarce să bântuie oraşul ca fantomă.
 
După „eşecul” Revizorului (1836) - piesă menită să fie o parabolă morală, dar pe care publicul a considerat-o o satiră amuzantă -, Gogol a încercat să-şi transmită mesajul religios.
 
Opera căreia i-a dedicat ulterior toată energia era proiectată să fie un roman în trei părţi intitulat Suflete moarte - un „poem” epic în stilul Divinei Comedii a lui Dante - în care planul providenţial pentru Rusia urma să fie în cele din urmă dezvăluit.
 
Imperfecţiunile groteşti ale Rusiei provinciale expuse în primul volum al romanului şi singurul terminat (1842) - în care aventurierul Cicikov cutreieră mai multe sate şi înşală o serie de moşieri care nu mai au mult de trăit, cumpărându-le titlul de proprietate asupra şerbilor lor decedaţi (sau asupra „sufletelor”) - urmau să fie şterse de portretul înălţător pe care Gogol avea să-l facă „sufletului rus viu” în părţile a doua şi a treia.
 
Până şi infamul Cicikov avea să fie salvat în cele din urmă, ajungând un moşier paternalist, pe măsură ce Gogol s-ar fi îndreptat spre idila slavă a frăţiei şi iubirii creştine.
 
Intregul „poem” era construit în jurul renaşterii Rusiei şi al ascensiunii sale spirituale pe o „scară infinită a perfecţiunii omeneşti” - metaforă pe care a preluat-o din parabola scării lui Iacob din Cartea Facerii.
 
Viziunea divină a lui Gogol era inspirată de eroii săi, slavofilii, a căror fantezie despre Rusia ca o comuniune sfântă de suflete creştine era, fireşte, atrăgătoare pentru un scriitor atât de tulburat de individualismul fără suflet al societăţii moderne.
 
Ideea slavofilă îşi avea rădăcinile în concepţia despre Biserica Rusă ca o comunitate liberă de frăţie creştină - un sobornost (de la cuvântul rusesc sobor, folosit atât pentru „catedrală”, cât şi pentru „adunare”) -, aşa cum era ea schiţată de teologul Aleksei Homiakov în anii 1830 şi 1840.
 
Homiakov a ajuns la concepţia sa printr-o teologie mistică. Credinţa nu putea fi dovedită prin intermediul raţiunii, spunea el. Trebuia să o dobândeşti prin experienţă, simţind dinăuntru Adevărul lui Hristos, nu prin legi şi dogme.
 
Adevărata Biserică nu îi putea convinge sau forţa pe oameni să creadă, fiindcă nu avea altă autoritate în afara iubirii lui Hristos. Ca o comunitate liber aleasă, exista în spiritul iubirii creştine care îi lega pe credincioşi de Biserică - iar acest spirit era singura sa garanţie...
 
 
CUPRINS:
 
Lista creditelor pentru ilustraţii ţi fotografii 
Note asupra hărţilor şi a textului 
 
Hărţi
Introducere
 
1. Rusia europeană
 
2. Copiii anului 1812 
 
3. Moscova! Moscova! 
 
4. Căsnicia ţărănească 
 
5. în căutarea sufletului rusesc
 
6. Urmaşii lui Genghis-Han 
 
7. Rusia prin lentila sovietică
 
8. Rusia de peste hotare 
 
Note 
Glosar 
 
Tabel cronologic 
Mulţumiri 
 
Ghid de lecturi suplimentare 
Index

REVIEW-URI

Scrie un review și spune-ne opinia ta despre acest produs scrie un review

Titluri de aceiași autori

Created in 0.1616 sec