Despre psihanaliza - Sigmund Freud

Preț: 39,00 RON
Disponibilitate: în stoc
ISBN: 973-707-921-3
Editura:
Anul publicării: 2014
Pagini: 272
Format: 13x20

DESCRIERE

Despre psihanaliza - Sigmund Freud …prezentul volum este dedicat unei expuneri sintetice şi accesibile a psihanalizei, care înglobează şi depăşeşte primele Prelegeri de introducere în psihanaliză (1916--) şi seria nouă a aceloraşi prelegeri din 1933. Cronologic, ea acoperă aproape treizeci de ani, din 1909, anul celor cinci conferinţe ţinute în Statele Unite, care au marcat intrarea triumfală a psihanalizei în Lumea Nouă, şi 1938, ultimul an de viaţă al lui Freud, când începe această scriere, rămasă neterminată. Adresându-se, datorită conţinutului său, în primul rând celor care doresc să se iniţieze în psihanaliză —studenţi ai facultăţilor de psihologie, medicină, pedagogie, sociologie, filosofie, litere şi teologie —, volumul de faţă poate reţine şi atenţia specialiştilor prin faptul că reprezintă o sinteză a întregii opere a lui Freud, la care se adaugă idei noi. Nu, conştienţa nu poate fi esenţa elementului psihic, ea este numai o calitate a acestuia, şi anume o calitate inconstantă care mai des este absentă, decât prezentă. Factorul psihic în sine, oricare i-ar fi natura, este inconştient, şi probabil de un tip asemănător cu toate celelalte procese din natură despre care avem cunoştinţă. Pentru argumentarea acestei aserţiuni, psihanaliza se raportează la un număr de fapte. Freud Visul este o psihoză, cu toate inepţiile, formaţiunile delirante, iluziile senzoriale ale unei psihoze. E adevărat, este o psihoză de scurtă durată, inofensivă, înzestrată chiar cu o funcţie folositoare, iniţiată prin acordul persoanei, încheiată printr-un act de voinţă de către ea. Cu toate acestea, este o psihoză şi învăţăm pe baza ei că până şi o modificare atât de profundă a vieţii psihice poate fi anulată, poate lăsa spaţiu funcţiei normale. Este atunci prea temerar să sperăm că ar trebui să putem supune şi îmbolnăvirile spontane temute ale vieţii psihice influenţei noastre şi să le vindecăm? Freud Fragment din carte …pentru a ne convinge de existenţa "ideilor latente" ale visului şi de realitatea raportului lor cu "conţinutul manifest", trebuie să practicăm analiza viselor, a cărei tehnică este aceeaşi cu tehnica psihanalitică despre care am vorbit. Ea constă mai întâi în a face complet abstracţie de înlănţuirea ideilor ce par să ofere "conţinutul manifest" al visului şi în a aplica descoperirea "ideilor latente", căutând asociaţiile care declanşează fiecare din aceste elemente. Asociaţiile provocate vor conduce la descoperirea ideilor latente ale celui care visează, astfel încât să putem vedea imediat asociaţiile declanşate de diversele simptome care ne conduc la amintiri uitate şi la complexe ale bolii. "Ideile onirice latente", constituind sensul profund şi real al visului, odată puse în evidenţă, arată cât este de îndreptăţit să readucem visele adulţilor la tipul de vise al copiilor. Este suficient într-adevăr să substituim "conţinutului manifest", atât de abracadabrant, sensul profund, pentru ca totul să se lumineze; se va vedea că diversele detalii ale visului se leagă de impresiile zilei precedente şi ansamblul apare ca realizarea unei dorinţe... …………………….. …cu cât se aprofundează mai mult patogenia bolilor nervoase, cu atât se observă relaţiile care le unesc cu alte fenomene ale vieţii psihice a omului, chiar cu cele cărora le atribuim mai multă valoare. Şi vedem cum realitatea ne satisface puţin, cu toate pretenţiile noastre; de aceea, sub presiunea refulărilor interioare, întreţinem în interiorul nostru o viată de fantezie care, realizându-ne dorinţele, compensează insatisfacţiile existenţei adevărate. Omul energic şi care reuşeşte este cel ce ajunge să preschimbe în realităţi fanteziile dorinţei. Când transmutaţia eşuează din lipsa circumstanţelor exterioare şi a slăbiciunii individului, acesta renunţă la real; se retrage în universul mai fericit al visului; în cazul bolii, îi transformă conţinutul în simptome. In anumite condiţii favorabile, în loc să se îndepărteze definitiv de realitate prin regresie în domeniul infantil, individul mai poate găsi şi un alt mijloc de a-şi transpune fanteziile în realitate; înţeleg prin aceasta că el are darul artistic, atât de misterios din punct de vedere psihologic; el poate, în locul simptomelor, să-şi transforme visurile în creaţii estetice. Astfel evită destinul dat de nevroză şi găseşte prin acest subterfugiu un raport cu realitatea. Atunci când preţiosul talent lipseşte sau se arată insuficient, devine inevitabil ca libidoul să ajungă, prin regresie, la reînvierea dorinţelor infantile şi deci la nevroze. Nevroza înlocuieşte, în epoca noastră, mănăstirea unde aveau obiceiul să se retragă toate persoanele decepţionate de viaţă sau prea slabe pentru a o suporta... ………………….. CUPRINS: Ultimul Freud (de Vasile Dem. Zamfirescu) Despre psihanaliză Despre principiile fundamentale si intentiile psihanalizei O dificultate a psihanalizei „Psihanaliza" si „teoria libidoului" Psihanaliza Teoria libidoului Scurt compendiu de psihanaliză Psihanaliza Compendiu de psihanaliză Partea I. Natura factorului psihic Aparatul psihic Teoria pulsiunilor Dezvoltarea functiei sexuale Calităti psihice Ilustrare pe baza interpretării viselor Partea a II-a. Sarcina practică Tehnica psihanalitică Un exemplu de muncă psihanalitică Partea a III-a. Câstigul teoretic Aparatul psihic si lumea exterioară Lumea interioară Câteva lectii elementare de psihanaliză An aparitie: 2014 Format: 13x20 Nr pagini: 272 Autor: Sigmund Freud

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.0581 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.