Despre tiranie. Douazeci de lectii ale secolului XX

 

... obedienţa anticipativă este o tragedie politică. Poate că iniţial conducătorii nid nu au ştiut că cetăţenii ar fi fost dispuşi să renunţe la o anumită valoare sau un anume principiu.

 

Poate că un nou regim nici nu a avut la început mijloacele directe de a-şi influenţa cetăţenii într-o anume direcţie. După alegerile din Germania din 1932, în urma cărora au ajuns la putere naziştii, sau alegerile din Cehoslovacia din 1946, soldate cu victoria comuniştilor, următorul pas decisiv a fost obedienţa anticipativă.

 

Pentru că atât în Cehoslovacia, cât şi în Germania au existat suficienţi indivizi care să-şi ofere serviciile noilor conducători, naziştii şi comuniştii şi-au dat seama că puteau efectua rapid o schimbare de regim radicală.

 

Primele gesturi nechibzuite de supunere nu au mai putut fi apoi revocate.

 

La începutul anului 1938, Adolf Hitler, care la acel moment îşi asigurase deja puterea în Germania, ameninţa să anexeze învecinată Austrie.

 

După ce cancelarul austriac a cedat presiunilor, obedienţa anticipativă de care au dat dovadă austriecii a fost cea care a decis soarta evreilor din Austria.

 

Naziştii austrieci au arestat evrei şi i-au obligat să frece cu peria străzile oraşului pentru a înlătura simbolurile Austriei independente.

 

Important de consemnat este şi faptul că până şi populaţia care nu nutrea convingeri naziste a privit aceste scene cu interes şi chiar cu amuzament.

 

Naziştii care ţineau registre cu proprietăţile evreieşti au furat tot ce au putut. De reţinut este că şi restul populaţiei, oameni care nu erau nazişti, li s-a alăturat în acestjaf.

 

După cum îşi amintea şi gânditoarea Hannah Arendt, „când trupele germane, au invadat ţara, iar vecini ne-evrei au început să jefuiască locuinţele evreilor, evreii austrieci au început sa se sinucidă".