Detonarea - Dan Stanca

... nu o mai plăcea, stresul profesional, ucigă-l toaca, îi tăiase libidoul sau explicaţia trebuia căutată în altă parte? Nu ştia cum s-ar fi purtat dacă ar fi avut de-a face cu o femeie nouă.

 

Erau destule fâşneţe prin redacţie, secretare, dactilografe, curiere, ca să nu mai pună la socoteală „carnea de tun“ din tipografie, unde tinerele muncitoare ofereau ce e mai gustos pe lume, dar el nu le privea cu ochii unui bărbat pofticios...

 

Şi măcar dacă s-ar fi cenzurat, s-ar fi abţinut, nici vorbă de asta, pur şi simplu nu şi-a pus niciodată problema adulterului, fie şi sub forma unei aventuri pasagere, şi, adus chiar şi în pragul comiterii acestuia, drogat, sedus, fascinat, ar fi avut totuşi resurse ca, deşteptându-se, să se retragă la timp şi să nu facă pasul fatal.

 

Tovarăşul Brucan îl vedea indispus şi nu a lipsit mult să-i recomande un astfel de „tratament". Desigur, nu prea se potriveşte cu morala proletară, dar noi închidem ochii, nu suntem doar mai catolici decât Papa, ce dracului!

 

Parcă îl auzea cum vorbeşte, iar odată eminenţa, fiind în toane bune, i-a spus:

 

— Milică, eu simt cum bate vântul, comunismul nostru o să se autohtonizeze, tovarăşul Dej are în cap nişte idei şi le va pune cât de curând în aplicare.

 

Adevărul este că plecarea aceasta a lui Stalin ne-a cam dat peste cap. Ha, ha, râse el, mai bine dacă ăia de la Moscova nici nu spuneau că-i mort, găseau ei o metodă să-l conserve...

 

Emilian nu a ştiut ce să zică, de fapt, nici nu trebuia să vorbească, ci doar să se mire de largheţea din exprimare, ce uşor îşi dădea drumul la gură tovarăşul Brucan, dacă vorbeam eu aşa, mă belea...

 

 Dar aşa era individul, când părea de-al casei, să te tragi de şireturi cu el, când, scorţos, îţi îngheţa sângele în vine... S-a gândit atunci din nou la cuvântul „dezgheţ"... Asta o fi ideea...