E OK s-o dai în bară - The Try Guys

E OK s-o dai în bară - The Try Guys
Preț: 65,00 RON
Disponibilitate: în stoc
ISBN: 978-606-789-195-9
Editura:
Anul publicării: 2021
Pagini: 288
Format: 19X24

DESCRIERE

E OK s-o dai în bară - The Try Guys

 
... cel mai epic eşec al meu a fost episodul „The Try Guys Bake Bread Without a Recipe". Eram entuziasmat că în sfârşit am un avantaj faţă de ceilalţi într-o competiţie video.
 
Toţi aceşti ani în care am stat pe locul trei sau patru împreună cu Zach au dat roade în sfârşit, iar eu, bucătarul grupului, aveam să câştig. Numai că am dat-o-n bară rău de tot cu pâinea. Toţi am dat-o, de fapt.
 
Poate pentru că habar n-aveam ce facem. Eugene, care se distrase cel mai mult, a reuşit să facă „cea mai acceptabilă" pâine potrivit juriului, iar eu m-am simţit total înfrânt şi dezamăgit că nu reuşisem să câştig. (Vezi expresia feţei mele în poză.)
 
Eram nefericit pentru că singurul meu obiectiv fusese să câştig. în primul rând, nu am aplicat filosofia încercării. Nu mă distrasem şi nu mă bucurasem de experienţa gătitului.
 
Şi din cauza asta, pierdusem deja. Nu intrasem în această încercare cu ideea că urma să învăţ ceva şi să mă bucur de experienţa de a face pâine. Nu mă folosisem de propria noastră fiiosofie.
 
Comentariile mele de după filmare erau pline de furie. Pierdusem total din vedere ce era important şi ce ar fi învăţat publicul nostru din această experienţă. Ceilalţi băieţi m-au apostrofat:

— Keith, trebuie să spui ceva pozitiv, nu putem posta tirada asta furioasă.

Dar eu nu m-am putut resemna toată ziua. Acum, când îmi aduc aminte, sunt mai stânjenit de comportamentul meu decât de pâinea complet nereuşită. Şi aşa, tot am învăţat ceva din filmarea asta. Eram prea furios ca să mă fac înţeles atunci, dar chiar dacă a fost cel mai semnificativ eşec al meu, tot am învăţat cum să nu bat ouăle...
 
CUPRINS:
 

Filosofia eşecului
Sănătatea
Stilut vestimentar
Viata profesională
Dragostea
Familia

Epilog
Multumiri

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.0345 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.