Efectul Caligari - Dora Pavel

Efectul Caligari - Dora Pavel

„Mai faci? Mai faci, zi, mă, scârnăvie, mai faci?”

Se simțise lovit mai dureros de vorbele și ironiile celorlalți pacienți decât de constrângerile și pânda sanitarilor. Doar că psihopatul în care se întrupa în vis nu voise să rostească, în hohotele și burjocuța lor, acel et răspicat, umil, implorător: „Mai faci, sau ești mort??”

Continuarea vine mai târziu, dezmeticit din leșinul pilulelor. Și-a proptit degetele de barele patului, le-a răsucit și mai tare, cu ură pentru neputință, le-a înjurat, a încercat să și le rupă, le-a pocnit oasele, le-a fisurat. „La ce mai trebuie degete când nu-ți mai servesc la nimic? De unde doar durerea acestor bucăți minore din trup, în timp ce pe el, pe mecanismul viu care însemna el, nu-l durea nimic?”

Și, în continuare, recurentă, aceeași obsesie care îl mistuia și în starea de trezie: „Cum să sufere un hoit solid ca al lui din cauza unei dureri raportate de la periferie? Cum să dea el crezare și credință șleaurilor unor falange care acum, pe moment, nu-și mai aveau rostul? Când tocmai el, stăpânul absolut peste întreg compozitul trupului său, decisese că nu-și mai aveau rostul?”

Cu ele, cu degetele mâinilor, trebuia să înceapă automutilarea pânzilor și-n vis. Pe ele le programase drept prime victime. Cu ele își va antrena rezistența.

RECENZII