EMDR si vindecarea prin Tao

EMDR si vindecarea prin Tao
Preț: 30,00 RON
Disponibilitate: în stoc
Editura:
Anul publicării: 2017
Pagini: 256
Format: 13x20

DESCRIERE

EMDR si vindecarea prin Tao. Cum să foloseşti psihologia energetică pentru a depăşi traumele emoţionale - Mantak Chia, Doug Hilton

 
EMDR (Eye Movement Desensitization and Reprocessing) este o tehnică de consiliere care a revoluţionat terapia în anii ’80, fiind folosită în întreaga lume pentru a-i ajuta pe oameni să treacă peste traumele din trecut.
 
S-a dovedit utilă în tratarea sindromului posttraumatic al soldaţilor care se întorc din război, dar şi a altor probleme emoţionale. EMDR se bazează pe legătura dintre minte şi corp şi utilizează energia.
 
Terapeutul îi pune clientului opt întrebări legate de problema pe care vrea să o rezolve şi, în funcţie de răspunsurile acestuia, stabileşte cele trei faze ale tratamentului: desensibilizarea – care se ocupă de sentimentele negative ce apar în legătură cu problema respectivă –, instalarea pozitivă – care consolidează perspectiva pozitivă pe care clientul intenţionează să o aibă – şi scanarea corpului – în timpul căreia sînt îndepărtate tensiunea, durerea sau senzaţiile fizice neplăcute rămase după primele două faze. EMDR poate fi folosită individual ca formă de autovindecare şi ca metodă de tratament.
 
Fragment din carte:
 
... acumularea de blocaje în sistem îţi limitează sentimentele de bunăstare şi de încredere în tine. Dacă nu ştii cum să-ţi refaci legătura cu tipul de credinţă pe care l-ai avut altădată sau dacă nici măcar nu ştii că trebuie să ţi-o refaci, te axezi tot mai mult pe soluţii externe. Axarea pe exterior duce la şi mai multe blocaje.

Dinamica dependenţei
Codependenţa
 
Persoanele îngrijorate pentru cineva care suferă de o dependenţă dezvoltă anumite tendinţe, mai ales dacă cel dependent le afectează viaţa în mod direct, prin consecinţele comportamentului său.
 
„Codependenţa” se referă la tendinţa oamenilor de a pune nevoile altora înaintea nevoilor proprii şi de a încerca să-i controleze pe ceilalţi prin manipulare.
 
De asemenea, persoanele codependente tind să se îngrijoreze pentru cele dependente, ceea ce devine un obicei.
 
Este ca şi cum ar călători în aceeaşi maşină cu persoana dependentă, care conduce haotic. Tendinţa firească a codependenţilor este de a încerca să apuce volanul sau de a ţipa la şofer să fie mai atent.
 
In final, aceştia devin obsedaţi de o persoană la fel cum dependentul este obsedat de un drog sau de o activitate. In rândul celor care urmează un program de recuperare se spune că în spatele oricărui individ dependent există un codependent.
 
Când stările le sunt modificate chimic, fiind dominaţi de negare, dependenţii cred că ceilalţi sunt sursa problemelor lor şi încearcă să-i facă să se schimbe.
 
Bineînţeles, nu îi putem forţa pe oameni să se schimbe dacă nu vor s-o facă, deci această abordare e sortită eşecului şi, în cele din urmă, duce la şi mai multe griji, frustrări şi resentimente.
 
Cei care suferă de dependenţe dezvoltă şi tendinţa de a încerca să controleze lucruri care nu ţin de ei, izvorâtă frecvent din aşteptările lor cu privire la modul în care „ar trebui” să fie viaţa.
 
Când viaţa nu este aşa cum cred ei - fapt întâlnit adesea -, indivizii se pot frustra şi pot dezvolta resentimente. Acestea pot eroda starea emoţională şi spiritul unei persoane ani de zile.
 
Bineînţeles, în această situaţie, individul va dori, mai devreme sau mai târziu, să-şi alimenteze dependenţa ori să se întoarcă la ea pentru a se destinde...
 
 
CUPRINS:
 
Mulţumiri  
 
Cum punem în practică reciclarea emoţională taoistâ   
Introducere. Elaborarea unei psihologii integrate a energiei 
 
1.    Căutarea sensului şi a sănătăţii în lumea modernă 
2.    Extremele te pot dezechilibra   
3.    Când îţi foloseşti prea mult capul, îţi poţi ieşi din minţi  
4.    Trauma şi adicţia nu lasă oamenii „să trăiască bine”  
5.    O perspectivă fragmentată asupra naturii duce la rezolvarea ineficientă a problemelor
6.    Combinarea tehnicii EDMR cu qi gong-ul. O nouă abordare holistă pentru rezolvarea problemelor emoţionale    
7.    Practici taoiste fundamentale pentru purificarea organelor. Surâsul Interior, Orbita Microcosmică şi Cele Şase Sunete Vindecătoare  
8.    Reciclarea emoţională taoistă. Exerciţii    
9.    Cum îi ajutăm pe alţii   
 
Anexa 1. Aplicaţii pentru afecţiuni specifice    
Anexa 2. Mărturii    
 
Bibliografie    
Despre autori  
 
Sistemul şi centrul de instruire Tao Universal    
Index
 
 
 
 
 
 
 

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.0421 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.