Etnogeneza si tuica (Vintila Mihailescu)

Etnogeneza si tuica (Vintila Mihailescu)
-20%
Editura:
Anul publicării: 2018
Pagini: 208
Categoria: Eseuri
Preț: 27,96 RON
34,95 RON (-20%)
Disponibilitate: în stoc

DESCRIERE

Etnogeneza si tuica (Vintila Mihailescu)

 
... Noul volum al lui Vintila Mihailescu contureaza imaginea societatii romanesti contemporane, trecind de la realitatea imediata, cu noile "tehnici ale sinelui” si device-uri ce creeaza dependenta, la "actualitatea trecutului”, tinut la loc sigur in memoria colectiva, ori la "dilemele viitorului”, pindit prin oglinzi magice inainte de-a fi inteles intii si-ntii realitatea timpurilor in care ne ducem traiul.
 
Incursiunile spumoase in istoria noastra mai recenta sau mai indepartata explica mentalitati si obiceiuri vechi de cind lumea, ubicua diviziune dintre noi si celalalt, legaturile candide dintre "rumani” si licorile faurite pe teritoriul nostru cu-atita mestesugire de-a lungul istoriei zbuciumate, toate acestea facind ca Etnogeneza si tuica sa fie o lectura care ne invita la introspectie.
 
Fragmente:
 
...în spatele acestor practici tot mai frecvente şi la noi se află convingerea, împrumutată total eronat tot din psihanaliză, că nu trebuie să frustrezi copilul.
 
Am văzut şi în filme, nu-i aşa, că un copil dintr-o familie disfuncţională devine, fără voia lui, delincvent. Da, se poate, dar a învăţa copilul că în viaţă există şi reguli ce trebuie respectate nu înseamnă a-l „abuza”.
 
Unele dintre cele mai timpurii „frustrări” pentru copil constau în faptul că trebuie să facă la oliţă sau că, la un moment dat, trebuie să renunţe la sânul mamei. Ce facem, renunţăm şi la astea ca nu cumva să-l frustrăm?
 
In plus, dacă atrage atenţia asupra importanţei evenimentelor timpurii din viaţă în structurarea ulterioară a personalităţii, psihanaliza subliniază şi faptul că doar frustrarea este structurantă, capabilă să ne transforme în fiinţe sociale mature şi (inevitabil) responsabile.
 
Rezultatul acestei supraprotecţii aproape compulsive, provenită adesea din autoculpabilizarea părinţilor actuali că nu au timp suficient să se ocupe de copiii lor, este opus intenţiilor: transformând copilul într-o fiinţă amoralâ („nu poate fi vinovat!”), acest model de educaţie îl infantilizează şi îl împiedică să devină o fiinţă morală într-o societate funcţională.
 
Când va ieşi din cocoon-ul parental şi se va lovi de primele reguli — deci interdicţii — va exclama precum ţăranii lui Topârceanu confruntaţi cu agentul sanitar:
 
Ce-ai cu noi, mă? Pentru ce să dăm cu var?... Urmează, din prima zi de facultate, Hey, teachers, leave those kids alone!
 
De acord, dar mi s-a întâmplat să am studenţi care s-au revoltat sau aproape că le-au dat lacrimile când le-am spus că au toată libertatea să-şi aleagă subiectul de examen, căci au realizat brusc ce înseamnă povara libertăţii de alegere.
 
Zilele trecute, la (re)lansarea cărţii lui Dorin Bodea Cine sunt eu?, mi-au căzut ochii pe nişte rezultate la un chestionar realizat de autor: 60% dintre românii angajaţi în privat sunt de părere că „hoţul neprins este negustor cinstit”, iar 82% consideră că „normele şi regulile nu au o strânsă legătură cu viaţa practică de zi cu zi”.
 
Se cheamă anomie! Nu cumva aceasta ţine şi de acel „nici unul nu este vinovat”, de a-moralitatea învăţată de mic, care îţi permite creativitate, dar nu te iniţiază şi în responsabilitate?...
 
 
CUPRINS:
 
Etnogeneză şi ţuică. O introducere

I. Actualitatea trecutului

Statul   
...şi Poporul   
Chestiunea ţărănească 2. 0    
Principiul gospodăriei    
Este românul „paternalist”?  
Edificiile justiţiei    
Ce ne mână pe noi în luptă?    
Epocalismul interbelic  
Emoticoane istorice   
Sentimentul românesc al prispei. O feerie de primăvară    

II. Prezentul continuu

Acasă în casă, corp şi suflet?
Acasă. Senzaţii şi sentimente   
Dereticatul zen al şosetelor   
Pachetul de acasă    
Freud şi hârtia igienică   
Tabloidizarea sănătăţii   
Viagra roz şi biopolitica    
De la iarba dracului la vezi tu pe dracu’  
Un corp office, măsura middle class, vă rog!    
Dezvoltarea personală şi neoliberalismul   
Apocalipsa plictisului   
Curiozitatea. Un post-scriptum   
Plictisul şi curiozitatea, cele două feţe ale autenticităţii?
 
............
 

REVIEW-URI

Scrie un review și spune-ne opinia ta despre acest produs scrie un review
Created in 0.0511 sec