Fat-Frumos din lacrima

...''Fat-Frumos din lacrima''


... demult, pe când oamenii, cum sunt ei azi, nu erau decât germenii viitorului, pe când Dumnezeu calca inca cu picioarele sale sfinte pietroasele pustii ale pamântului - in vremea veche traia un imparat intunecat si gânditor ca miazanoaptea si avea o imparateasa tânara si zâmbitoare ca miezul luminos al zilei.

Trecura cincizeci de ani de când imparatul purta razboi c-un vecin al lui. Murise vecinul si lasase mostenire fiilor si nepotilor ura si vrajba de sânge.

Cincizeci de ani, si numai imparatul traia singur, ca un leu imbatrânit, slabit de lupte si suferinte - imparat ce-n viata lui nu râsese niciodata, care nu zâmbea nici la cântecul nevinovat al copilului, nici la surâsul plin de amor al sotiei lui tinere, nici la povestile batrâne si glumete ale ostasilor inalbiti in batalii si nevoi.

Se simtea slab, se simtea murind si n-avea cui sa lase mostenirea urii lui.
Trist se scula din patul imparatesc, de lânga imparateasa tânara - pat aurit, insa pustiu si binecuvântat - trist mergea la razboi cu inima neimblânzita si imparateasa sa, ramasa singura, plângea cu lacrimi de vaduvie singuratatea ei.

Parul ei cel galben ca aurul cel mai frumos cadea pe sânii ei albi si rotunzi, si din ochii ei albastri si mari curgeau siroaie de margaritare apoase pe o fata mai alba ca argintul crinului. Lungi cearcane vinete se trageau imprejurul ochilor si vine albastre se trageau pe fata ei alba ca o marmura vie...



Autor: Mihai Eminescu