Femeia la treizeci de ani - Honore de Balzac

Femeia la treizeci de ani - Honore de Balzac
-20%
Editura:
Anul publicării: 2018
Pagini: 392
Format: 13x20
Preț: 24,00 RON
30,00 RON (-20%)
Disponibilitate: în stoc

DESCRIERE

Femeia la treizeci de ani - Honore de Balzac

 
Romanul Femeia la treizeci de ani povesteşte, alegînd fundalul tulbure al războaielor napoleoniene, destinul unei frumoase doamne din înalta societate franceză de secol XIX.
 
Uneori pasională, alteori pălind în faţa eşecului, viaţa lui Julie d’Aiglemont se schimbă după iubirile care îi frămîntă sufletul, fie ele venite din partea unui tată posesiv, a unui protejat al lui Napoleon, glorios, însă fără merite, ori a unui nobil englez care-i salvează viaţa, dar pe care dragostea faţă de frumoasa femeie îl duce la moarte...
 
Fragmente:
 
... oamenii din părţile locului nu mai vorbiră o vreme decât despre aceste ciudăţenii ale marchizei; pe urmă după ce toate presupunerile posibile fură vânturate, nici sătuleţele de prin apropiere, nici ţăranii nu se mai gândiră la această doamnă bolnavă.
 
Marchiza, lăsată singură, putu deci să rămână cu totul tăcută în mijlocul tăcerii pe care-o stabilise în jurul ei, şi nu avu nici un prilej să părăsească odaia acoperită de tapiserii în care murise bunica ei şi unde venise şi ea să moară încet, fără martori, fără zgomot, fără a îndura mincinoasele dovezi ale egoismului fardat cu afecţiune, care, la oraş, aduc celor ce mor o îndoită agonie.
 
Femeia aceasta avea douăzeci şi şase de ani. La o asemenea vârstă, unui suflet încă plin de iluzii poetice îi place să savureze moartea, atunci când moartea i se pare binefăcătoare.
 
Moartea însă are cochetării faţă de cei tineri: pentru ei, moartea când înaintează, când se retrage, când se arată, când se ascunde; încetineala aceasta îi scârbeşte de ea iar incertitudinea ce le-o pricinuieşte viitorul îi readuce până la urmă între oameni, unde vor găsi iarăşi durerea care, mai nemiloasă decât moartea, îi va lovi fără a se lăsa aşteptată.
 
Or, această doamnă, care nu mai voia să trăiască, avea să îndure în adâncul singurătăţii sale amărăciunea acestor întârzieri ale morţii şi, într-o agonie sufletească pe care moartea nu o va curma, avea să facă o cumplită ucenicie de egoism ce-i va usca inima şi i-o va prelucra pentru a trăi în lume.
 
O astfel de învăţătură crudă şi tristă este totdeauna fructul primelor noastre dureri. Marchiza suferea cu adevărat pentru prima şi poate pentru singura dată în viaţa sa. Căci n-ar fi o eroare să crezi că sentimentele se reproduc? Odată înmugurite, oare nu vor exista ele totdeauna în adâncul inimii? Adorm sau se trezesc iar, după capriciile întâmplărilor vieţii; dar rămân acolo, iar existenţa lor modifică negreşit sufletul.
 
Aşa încât, orice sentiment nu va avea decât o singură zi mare, ziua cea mai lungă sau cea mai scurtă a celei dintâi furtuni. Aşa încât durerea, cel mai statornic dintre sentimentele noastre, nu va fi vie decât la întâia ei izbucnire; iar celelalte lovituri ale ei se vor domoli treptat, fie datorită faptului că începem să ne deprindem cu crizele sale, fie datorită unei legi a firii noastre, fire care, spre a se menţine în viaţă, opune forţei distructive o forţă egală, dar inertă, ridicată pe temeiurile egoismului.
 
Dar căreia dintre suferinţe i se va da numele de durere? Pierderea părinţilor este o mâhnire faţă de care natura i-a pregătit pe oameni; răul fizic este trecător, el nu cuprinde sufletul; iar dacă persistă, nu mai e un rău, e însăşi moartea.
 
Dacă o femeie tânără pierde un nou-născut, dragostea conjugală îi dăruie în curând un succesor, şi o astfel de supărare este, deci, tot trecătoare. In sfârşit, aceste necazuri şi multe altele asemănătoare sunt, oarecum, lovituri, răni; nici una însă nu afectează vitalitatea în esenţa ei, şi ar trebui ca ele să se urmeze într-un chip nemaipomenit pentru a ucide sentimentul ce ne îndeamnă să râvnim fericirea.
 
Marea, adevărata durere ar fi deci acel rău atât de ucigător, încât să cuprindă şi trecutul, şi prezentul, şi viitorul totodată, să nu lase nici o părticică a vieţii nevătămată, să zdruncine cugetul pentru totdeauna, să se întipărească, de neşters, pe buze şi pe frunte, să zdrobească sau să strice resorturile plăcerii, punând în suflet o pricină de silă faţă de orice lucru de pe pământ...
 
 
CUPRINS:
 
I. Primele greşeli 
 
II. Suferinţe tainice 
 
III. La treizeci de ani 
 
IV. Degetul lui Dumnezeu 
 
V. Cele două întâlniri 
 
VI. Bătrâneţea unei mame vinovate
 
 

REVIEW-URI

Scrie un review și spune-ne opinia ta despre acest produs scrie un review
Created in 0.0570 sec