Foamea (Knut Hamsun)

Foamea (Knut Hamsun) …am continuat să colind străzile, hoinărind fără grijă; m-am oprit la un colţ, deşi nu era nevoie; apoi am schimbat direcţia, luând- o pe o stradă lăturalnică, unde n-aveam ce căuta. Lăsasem totul în voia sorţii şi rătăceam prin oraş în acea dimineaţă veselă, purtându-mi lipsa de griji printre ceilalţi muritori fericiţi; atmosfera era senină şi luminoasă, iar dispoziţia mea nu era tulburată nici măcar de un pic de umbră. De zece minute mergeam în urma unui bătrân şchiop. Într-o mână ţinea un pachet şi călca parcă cu întreg corpul, muncindu-se din răsputeri să înainteze cât mai repede. Auzeam cum gâfâia de oboseală şi deodată mi-a trecut prin cap că aş putea să-i duc eu pachetul; dar nu am căutat să-l ajung din urmă. Sus, pe strada Graensen, l-am întâlnit pe Hans Pauli, care m-a salutat şi a trecut grăbit mai departe. Oare de ce zorea aşa? Nu mă gândisem nici o clipă să-i cer o coroană şi chiar voiam să-i înapoiez cât mai curând pătura pe care mi-o împrumutase cu câteva săptămâni în urmă. După ce mă voi mai între ma, nu o să mai datorez nimănui nici o pătură; poate că voi începe chiar azi să scriu un articol despre crimele viitorului sau despre liberul-arbitru – indiferent despre ce, dar în orice caz ceva interesant, pentru care voi primi cel puţin zece coroane…