Hai sa traim mult si bine

Hai sa traim mult si bine
Preț: 28,00 RON
Disponibilitate: în stoc
Editura:
Anul publicării: 2018
Pagini: 168
Format: 14x20

DESCRIERE

Hai sa traim mult si bine - Adrian Stanescu

 
... este suficient să căutăm fântâna tinereții pe care o avem în noi și să respectăm câteva rețete și secrete care ne pot asigura o viață mai lungă și mai sănătoasă.
 
Iar Hai să trăim mult și bine! tocmai asta face: prezintă aceste rețete și secrete pe înțelesul tuturor...
 
Din carte:
 
... dar cum putem activa această motivație, într-o lume în general delăsătoare, comodă, guvernată de binefacerile cibernetizării (televiziune, social media, smartphone, tabletă, laptop, desktop etc.)?
 
Nimic nu este mai simplu. Gândiți-vă că, datorită minunatelor descoperiri ale lumii moderne, în special în medicină, s-ar putea să trăiți mult, chiar dacă unii dintre noi spun că nu își doresc acest lucru.
 
Cu siguranță nu putem controla asta (bineînțeles, dacă nu facem o prostie!) și, odată cu înaintarea în vârstă, regimul nesănătos de viață (consum exagerat de grăsimi și dulciuri, fumatul sau consumul excesiv de alcool) va lăsa amprente adânci în starea noastră de sănătate, ducând la boli pe care nu le putem trata și care pot determina probleme de mers, chiar imobilizare la pat, dureri chinuitoare, depresie și, în final, de cele mai multe ori după o perioadă lungă de suferință, moartea.
 
Pacienților mai indisciplinați care îmi spun că toți îmbătrânim și murim le spun că au dreptate, dar noi hotărâm cum se întâmplă acest lucru.
 
Așadar, chiar dacă sună crud, adevărata motivație poate veni și din teama de a nu ajunge invalizi, fizic sau psihic, de a fi o povară pentru familie...
 
Al doilea element al secretului celor 3 M este moderația. Omul este o ființă cu limite clare în ceea ce privește activitățile sale. Sloganul „Consumul produsului X sau al substanței Y în exces dăunează grav sănătății“ se poate aplica pentru foarte multe dintre necesitățile noastre, fizice sau psihice.
 
În această carte nu pledăm pentru eliminarea unor „plăceri ale vieții“, ci pentru moderație, pentru un consum cu măsură al acestora. Bunăoară, dacă vorbim despre alimentație, nu vom impune un regim draconic, fără grăsimi sau dulciuri, ci vom opta pentru o dietă echilibrată, diversificată, bazată pe principiile enunțate în capitolele anterioare.
 
Căci aceste substanțe nutritive există de multă vreme, fiecare având rolul propriu în dezvoltarea noastră ca specie sau ca indivizi. Chiar și în perioada în care era doar vânător-culegător, omul beneficia de toate aceste elemente nutritive.
 
Nu mecanismele prin care sunt metabolizate aceste elemente sunt vinovate, ci utilizarea lor excesivă, care duce la un dezechilibre greu de contracarat mai apoi.
 
De exemplu un mecanism pe care omul l-a avut încă de la început este acumularea de grăsimi „pentru zile negre“, cum se spunea odinioară.
 
Problema este că omul modern nu mai suferă de acest risc al perioadelor în care alimentația era deficitară – ca în istoria timpurie –, iar grăsimea acumulată în exces determină obezitate și boli cardiovasculare grave, mortale, cum ar fi accidentul vascular cerebral și infarctul de miocard...
 
 
CUPRINS:
 
Introducere
 
PRIMA PARTE
 
Capitolul 1. Îmbătrânirea
Capitolul 2. Teoriile îmbătrânirii
Capitolul 3. Fântâna tinereții
Capitolul 4. Lupta antiaging
 
PARTEA DOUA
 
Capitolul 5. Secrete și rețete de viață lungă și sănătoasă
 
În loc de epilog
Anexe
 
Note
Zâmbete fără vârstă 
 
 

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie

Titluri de același autor

Created in 0.0287 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.