Hex Hall - Secretul

Preț: 30^,00 RON

Disponibilitate: stoc indisponibil

alertă stoc

Autor: Rachel Hawkins

Editura: Litera International

Anul publicării: 2018

Pagini: 272

Format: 14x20

Categoria: Literatura universala

DESCRIERE

Hex Hall - Secretul (Rachel Hawkins)

La balul de absolvire a liceului, Sophie Mercer, o tanara cu puteri de vrajitoare, atrage atentia tuturor asupra ei cu o vraja care se termina foarte prost si este trimisa la Hex Hall, un fel de scoala de corectie pentru asa-zisii copii Prodigium, adica vrajitoare, zane, magi, metamorfi, varcolaci si, in mod exceptional, vampiri.

Cand intelege ca reprezinta o amenintare pentru cei pe care ii iubeste, tanara alege sa se supuna unui experiment periculos, in urma caruia fie isi va pierde puterile, fie va muri. Nu pierdeti continuarea!

Din carte:

... gândul ăsta mă tot sâcâia de când citisem prima dată broşura, dar nu avusesem ocazia să aduc în discuţie problema. Aproape tot timpul cât durase zborul, mama se făcuse că doarme, probabil ca să evite să se uite la figura mea posacă.

- N-a fost numai fata aceea, Soph, ştii prea bine. A mai fost şi băiatul ăla cu braţul rupt, din Delaware, şi profesorul pe care ai încercat să-l faci să uite de test, în Arizona...

- Dar până la urmă şi-a recăpătat memoria, am protestat eu. Mă rog, în linii mari.

Mama se mulţumi să ofteze şi scoase geamantanul jerpelit pe care îl cumpăraserăm de la Armata Salvării.

- Tatăl tău şi cu mine te-am avertizat amândoi: faptul că ţi-ai folosit puterile va avea consecinţe. Nu-mi place nici mie chestia asta, dar cel puţin aici o să fii cu... alţi copii ca tine.

- Adică nişte rataţi.

Mi-am pus geanta pe umăr.

Mama îşi ridică ochelarii de soare pe cap şi se uită la mine. Părea obosită şi avea în jurul gurii nişte riduri adânci, pe care nu le mai văzusem până atunci. Avea aproape patruzeci de ani, dar în general părea cu zece ani mai tânără.

- Nu eşti o ratată, Sophie.

Am ridicat amândouă geamantanul între noi.

- Atâta doar că ai făcut nişte greşeli.

Nu mă înnebuni. Cu siguranţă, faptul că eram vrăjitoare nu fusese aşa de mişto pe cât sperasem eu că o să fie. In primul rând, n-am ajuns niciodată să zbor pe mătură. (Am întrebat-o pe mama la început, când mi-am căpătat puterile, şi ea a zis că nu, trebuia să merg în continuare cu autobuzul, ca toată lumea.)

N-am cărţi de vrăji sau vreo pisică vorbitoare (sunt alergică) şi n-aş şti nici măcar de unde să fac rost de un ochi de salamandră.

Dar pot să fac vrăji. Şi asta de la doisprezece ani, atunci când, potrivit broşurii umezite în palmele mele transpirate, toţi copiii Prodigium îşi capătă puterile. Are de-a face cu pubertatea, cred...