Imperiul - Cum a creat Marea Britanie lumea moderna

Imperiul - Cum a creat Marea Britanie lumea moderna
-20%
Editura:
Anul publicării: 2018
Pagini: 376
Format: 16x23
Preț: 40,00 RON
50,00 RON (-20%)
Disponibilitate: în stoc

DESCRIERE

Imperiul - Cum a creat Marea Britanie lumea moderna (Niall Ferguson)

 
... candva, suprafeţe vaste de pe tot cuprinsul globului erau marcate cu roşu imperial şi Marea Britanie stăpînea nu doar întinsul mărilor, ci şi preriile Americii, stepele Asiei, junglele Africii şi deşerturile Arabiei.
 
Cum a reuşit o insuliţă ploioasă din nordul Atlanticului să conducă lumea? Şi de ce imperiul său, unde soarele nu apunea niciodată, a intrat în declin şi, în cele din urmă, s-a prăbuşit?
 
Apreciatul volum al lui Niall Ferguson deapănă povestea acestuia în toată măreţia şi misterul său, arătînd cum o mînă de corsari şi căutători de aur au sădit sămînţa celui mai mare imperiu din istorie – şi au aşezat lumea pe făgaşul modernităţii...
 
Fragmente:
 
Tory-entalismul
 
Multor oficiali britanici din India, care trudeau ani în şir într-o ţară de la capătul lumii, gândul la „acasă” - nu acel „acasă” simulat la Simla, ci acela adevărat, unde se puteau retrage într-o bună zi - le aducea alinare în arşiţa şesului.
 
Insă, pe măsură ce epoca victoriană se apropia de sfârşit, amintirile despre casă ale expatriaţilor erau tot mai mult în conflict cu realitatea. Ei aveau o viziune nostalgică şi romantică despre o Anglie rurală neschimbată, cu moşieri şi pastori, cu căsuţe acoperite cu stuf şi localnici scorţoşi.
 
Era, esenţialmente, o viziune tory despre o societate tradiţională, organizată pe niveluri ierarhice, condusă de latifundiari aristocraţi în spiritul paternalismului benefic. Se uita oarecum faptul că Marea Britanie era acum un gigant industrial, unde încă de la 1870 cei mai mulţi oameni trăiau în oraşe cu peste 10. 000 de locuitori.
 
Un proces similar a avut însă loc şi în sens invers, în felul cum cei din Marea Britanie îşi imaginau India. „Ce-ar putea să ştie despre Anglia cei care nu cunosc decât Anglia?”, se întreba Kipling la un moment dat, un reproş la adresa concetăţenilor lui care conduceau un imperiu global fără a fi pus vreodată piciorul dincolo de Insulele Britanice.
 
Intrebarea putea să i-o pună la fel de bine şi reginei Victoria. Aceasta a fost încântată când parlamentul i-a conferit titlul de împărăteasă a Indiei (la propria ei sugestie), în 1877. Dar nici măcar nu s-a apropiat vreodată de India.
 
Victoria a preferat ca India să vină la ea. în anii 1880, servitorul ei favorit era un indian pe nume Abdul Karim, cunoscut şi ca „Munshi” sau profesorul. El a însoţit-o la Osborne în 1887, personificarea Indiei aşa cum îi plăcea reginei să şi-o imagineze: politicoasă, curtenitoare, obedientă, loială.
 
După puţin timp, regina-împărăteasă a mai adăugat o aripă la Osborne House, unde încăperea centrală era spectaculosul Salon Durbar.
 
Lucrările au fost supervizate de Lockwood Kipling, tatăl lui Rudyard, şi au fost evident inspirate de interioarele bogat ornamentate din palatele mogule: părţi ale salonului par o versiune albă a Fortului Roşu din Delhi.
 
Salonul Durbar oferă o altă viziune întoarsă spre trecut, care nu dă nici un indiciu despre noua Indie, cu căi ferate, mine de cărbune şi filaturi, pe care britanicii o construiau.
 
Era felul tipic în care le plăcea britanicilor să vadă India în anii 1890. Era o fantezie. Apoi, în 1898, guvernul conservator al marchizului de Salisbury a numit un vicerege a cărui întreagă carieră în India a fost o încercare de a transforma acea fantezie în realitate.
 
Pentru mulţi dintre contemporanii lui, George Nathaniel Curzon a fost o persoană cu totul insuportabilă. Născut intr-o familie aristocratică din Derbyshire, căreia îi plăcea să-şi traseze genealogia până la Cucerirea Normandă, Curzon trecuse ca o săgeată prin Eton, Oxford, Camera Comunelor şi Biroul pentru India.
 
De fapt, faimoasa lui aroganţă presupunea efort*. Lăsat în copilărie pe mâna unei guvernante nebune, era silit periodic să defileze prin sat purtând pe cap un uriaş coif conic pe care era scris „mincinos”, „pârâcios” şi „laş”. („Cred”, medita el ulterior, „că nici un alt copil de familie bună şi bine situată nu a plâns vreodată atât de mult şi de îndreptăţit”.)
 
La şcoală, Curzon a fost „decis să fiu primul în ceea ce îmi propuneam să fac şi... eram decis să o fac în felul meu, nu al lor”. Nici la Oxford - „acel scurt interval care trebuie să se interpună între Eton şi Guvern”, după cum glumea cineva -nu a fost mai puţin ambiţios.
 
Când examinatorii au refuzat să-i acorde nota maximă, Curzon a hotărât „să le arăt că au greşit”, obţinând, unul după altul, Premiul Lothian, Premiul Arnold şi Bursa Colegiului All Souls.
 
Margot Asquith nu a putut să nu fie impresionată de această „lucioasă siguranţă de sine”. Satira altora a fost mai puţin amabilă. O caricatură a lui adresându-se de la tribună parlamentului era intitulată „O divinitate adresându-se gândacilor negri”.
 
 
CUPRINS:
 
Introducere 
 
Capitolul 1. De ce Marea Britanie? 
Capitolul 2. Ciuma albă 
Capitolul 3. Misiunea 
Capitolul 4. Neamul binecuvântat 
Capitolul 5. Forţa Maxim 
Capitolul 6. Imperiu de vânzare 
 
Concluzie 
Mulţumiri 
 
Credite 
Bibliografie 
 
Index

REVIEW-URI

Scrie un review și spune-ne opinia ta despre acest produs scrie un review
Created in 0.0567 sec