In apele facerii - Carmen Firan

 

... era duminică şi aştepta să-l sune Marta. Se trezise pe la şapte şi nu mai putuse să adoarmă la loc. Doar cei foarte tineri şi fără griji dorm târziu dimineaţa. Deschisese fereastra şi magnetofonul, îşi făcuse o cafea şi intrase la loc sub pătură, încercând să-şi acopere prin câteva mişcări vârful picioarelor rămase afară. îl citea pe Bellow.

 

Literatura americană i se potriveşte. Povestirile lui Steinbeck şi Saroyan au fost scrise pentru el. O lume de nenăscuţi care îşi duc crucea cu sânge-rece. E bine să ştii că şi în alte părţi ale lumii unii se simt nenăscuţi.

Işi propti perna sub spate şi aprinse o ţigară. Afară începuse să plouă cum numai toamna ştie să plouă. Oblic şi egal. Privi la peretele din faţa patului pe care atârna tabloul lui Radu, un peisaj marin în culori închise. Ploaia de afară se prelungea în tablou.

Radu terminase artele plastice şi apoi se înscrisese la arhitectură, fără să o termine. Rămăseseră prieteni din vremea studenţiei. Refuzase, ca şi el, să intre în partid, îşi găsise o formă de supravieţuire în interiorul cuştii pe care şi-o făcuse cât se putea de plăcută şi se împăcase oarecum cu limitele. Sau aşa credea el.

Radu era mai scund ca el, îndesat, dar cu încheieturi subţiri. Avea degete fine, mai degrabă de pianist. Picta îndrăzneţ şi neliniştit. Când sora sa se îmbolnăvise de o boală rară care putea fi tratată doar în străinătate, Radu s-a dat peste cap să găsească o soluţie.

 

A acceptat să facă nişte tablouri la comandă cu portrete ale domnitorilor pentru a fi expuse în sediile ambasadelor române şi a primit în schimb aprobarea şi o sumă de bani pentru tratamentul surorii lui la Viena.

 

S-a împăcat cu ideea compromisului aşa cum te împaci cu o minciună spusă pentru binele cuiva, pentru a-l proteja de o realitate crudă sau dureroasă. îşi făcuse relaţii între nomenclaturişti şi medici, făcea portrete de copii şi neveste, iar uneori chiar le vindea artă adevărată la preţuri bune.