Intelepciunea banilor - Pascal Bruckner

 

Orice fiinţă are un preţ: în literatură, obiceiul de a stabili un preţ al indivizilor datează, în Franţa, de la Balzac, iar in Anglia, de la Jane Austen. Omul a devenit o maşină de socotit, i se stabileşte preţul şi face, la rândul său, acelaşi calcul în privinţa celorlalţi.

 

Această manie contemporană cu progresele tehnice în domeniu se impune încă din secolul al XIII-lea, odată cu nume-rologia: trecerea de la cifrele romane la cele indo-arabe, folosirea cifrei zero, domnia „pantometriei“, sistem de măsură care triumfa în astronomie, ceasornicărie, balistică şi, mai ales, în arta războiului care dispune mii de oameni în dispozitiv, gata de luptă.

 

Epoca Luminilor, la rândul ei, răspândeşte ideea calculului plăcerilor şi pedepselor şi începe să evalueze activităţile umane prin avantaje şi costuri. Fenomenul cuantificării timpului şi spaţiului, culminează, în secolul al XlX-lea, cu revoluţia industrială.

 

Trupurile şi sufletele pot fi cumpărate, „civilizaţia a înlocuit peste tot Onoarea cu Banul“. Balzac nu reţine din Revoluţie decât raptul generalizat al bunurilor aristocraţiei şi clerului şi confuzia valorilor, care i-a urmat.

 

Se minunează în faţa „omnipotenţei, omniscienţei, omniutilităţii Banului“, de parcă a fi descoperit piatra filosofală a noii omeniri. Dacă cele două principii active ale Comediei umane sunt aurul şi plăcerea, acestea ascund o mare ticăloşie: furtul, jaful, crima.

 

Bogaţii sunt nişte piraţi respectabili, Balzac introducând în literatură dimensiunea notarială. Pentru el ''destinele de precară amplitudine contabilă“ (Bruno Tessarech) nu au nicio calitate ficţională.