Iubirile de tip pantof. Iubirile de tip umbrela

Iubirile de tip pantof. Iubirile de tip umbrela
-20%
Editura:
Anul publicării: 2018
Pagini: 544
Format: 11x18
Preț: 24,00 RON
30,00 RON (-20%)
Disponibilitate: în stoc

DESCRIERE

Iubirile de tip pantof. Iubirile de tip umbrela - Matei  Visniec

 
„Poveştile ne plac atunci cînd conţin enigme. Sau tîlcuri (cuvintele vechi au uneori o înţelepciune care stă la pîndă, este cazul cuvîntului tîlc). Acest roman doldora de poveşti aparent disparate este unul care s-a scris aproape singur. Iniţial am vrut să merg pe un singur fir, pe urmele iubirii mele pentru cuvînt şi pentru teatru, pentru gest şi pentru ceremonie. Cartea s-a transformat într-o călătorie, altfel spus, m-a dus singură dinspre centrul lumii (de la Rădăuţi, oraşul în care m-am născut) spre periferii, adică spre Paris şi Avignon (mari capitale ale teatrului). Reţineţi că, dacă vă place călătoria, nimeni nu vă obligă să vă mai întoarceţi din ea…” (Matei Vişniec)
 
Fragmente:
 
...în noaptea dinspre 7 spre 8 iulie 1992, Inspectorul regional al instalaţiilor de bilei din departamentul Vaucluse, un anume domn Ablonczy, făcu un infarct în maşina sa în timp ce se întorcea de la un Salon al magiei pe care tocmai îl inaugurase la Apt. Spitalizat de urgenţa, domnul Ablonczy fu obligat să-şi ia o lună de concediu medical exact în zilele cînd, la Avignon, pe insula Barthelasse, începea sărbătoarea vechilor animaţii de bîlci.
 
O dată pe an îşi dădeau întîlnire la Avignon ultimii proprietari de vechi tiribombe şi carusele, de panorame şi labirinturi, de globuri ale morţii şi de case ale fantomelor. Media de vîrstâ a acestor artişti era între 55 şi 60 de ani.
 
Adevăraţi supravieţuitori ai unor tradiţii pe cale de dispariţie, ei se considerau nişte veritabili artişti în rezistenţă faţă de industria de tip Luna Park doldora de efecte tehnice, de neoane, de senzaţii electrice şi de agresiuni sonore.
 
Artiştii bîlciului propuneau o întoarcere în timp, un fel de ultimă paradă cu căluţi de lemn şi tiribombe cu lanţuri, cu panouri pictate şi carusele sculptate.
 
Globul morţii era o veritabila sferă de metal în care un motociclist (îmbrăcat cu pantaloni şi vestă de piele, cu fular de mătase albă la gît şi cu ochelari de pilot de aeroplan) se dădea peste cap pe o motocicletă marca Zundapp din anii ’50.
 
O altă atracţie era cabinetul de curiozităţi şi de „senzaţii tari" în care spectatorii intrau ca într-un fel de muzeu al marilor descoperiri ştiinţifice şi geografice din epoca lui Jules Verne, ghidaţi de un fel de magician purtînd joben şi agitînd un baston cu măciulie de argint.
 
„Veniţi, veniţi să vedeţi miracolul electricităţii", striga el, spre stupefacţia copiilor pentru care electricitatea nu putea avea nimic spectaculos întrucît se născuseră cu ea furnizata în mod natural de Grupul Gaz de France Suez Dolce Vita.
 
Casa ororilor, labirintul oglinzilor, circul animalelor, balansoarele cu montgolfiere, salonul de metempsihoză (unde spectatorul putea afla prin cîte etape i-a trecut sufletul şi de cîte ori s-a reîncarnat în plante, în animale sau în alte fiinţe umane), caruselul cu bârcuţe, cu velocipede sau cu aeroplane, baraca de tir, jocul de-a masacrul (unde publicul demola cu ajutorul unor mingi de cauciuc diverse figuri sau piramide efemere), ciclotronul (sau aparatul de încercare a puterii), cortul fachirului, cabinetul de astrologie şi de ghicit în palmă, femeia uriaşă erau tot atîtea atracţii pe jumătate stranii şi pe jumătate naive. Din toate aceasta lume emana un parfum de tip belle epoque, de muzeu viu şi de univers a la Fellini

REVIEW-URI

Scrie un review și spune-ne opinia ta despre acest produs scrie un review
Created in 0.0932 sec