Lumea incertă a cotidianului - Sorin Alexandrescu

 

Dincoace de real, cu Hal Foster
M-am gândit să reflectez asupra tuturor acestor lucruri pornind de la o carte a lui Hal Foster, Return of the Real248, apărută în 1996. Acest mare istoric american al artei mai ales de avangardă a trăit, ca şi alţi autori americani din acea perioadă, în admiraţia fără margini a culturii franceze de prin anii 1960-1980: unii fuseseră elevi ai lui Barthes, alţii doar trecuseră prin seminarul lui de la Paris şi pentru toţi franceza era a doua limbă, dacă nu chiar prima, intelectual vorbind, deşi au scris în engleză.

 

După Foster, avangarda americană din anii 1960, să zicem Pop Art-ul, reia multe aspecte ale avangardei din timpul şi după Primul Război Mondial, adică dadaismul, suprarealismul etc. Arta americană a fost atunci doar tangenţial atinsă de avangarda europeană, cunoscută în acel moment numai prin vizionarea unor expoziţii invitate acolo.

 

Dimpotrivă, în anii 1960, Pop Art-ul american a marcat începutul unei avangarde proprii, ca şi al unei perioade de dominaţie americană asupra multor inovaţii intelectuale şi artistice din lume. Cum se explică acest fapt, cum s-au transformat deodată americanii, din provinciali timizi cu gusturi tradiţionaliste, în iubitori şi chiar în specialişti în avangardă?

 

Foster vine cu două idei, pe care le ia din psihanaliză, de la Freud şi mai ales Lacan, stelele teoretice călăuzitoare ale acestei generaţii americane. Puţin dificil de crezut astăzi, când modelele intelectuale s-au rotit a nu ştiu câta oară, la fel ca metodele de cercetare, şi când studiile culturale şi antropologice i-au deplasat pe Lacan şi pe Freud din avanscenă în fundal, tot aşa cum au făcut mai înainte cu semiotica sau cognitivismul, urmate şi ele de post-cognitivismul lui Hubert Dreyfus, un mai vechi critic, şi al lui Francisco Varela, astăzi uitaţi şi ei.

 

Acest lucru nu înseamnă nici dezinteres, nici specializare devenită inutilă câţiva ani mai târziu, ci doar faptul fundamental, pe care noi nu-l trăim, nu-l cunoaştem şi adesea nici măcar nu-l bănuim încă în România, că modul de a gândi arta şi societatea, în lume, se schimbă la vreo douăzeci de ani o dată cel puţin, nu din frivolitate, cum spun unii pe la noi cu un ton superior perfect ridicol, ci din pasiunea mereu vie de-a găsi ceva nou în interpretare, ceva totodată tipic noii generaţii din acel moment, adică modului ei de-a gândi, acţiona şi construi altceva şi altfel decât părinţii ei. Dimpotrivă, noi încă gândim aici în modele superclasice: vorbim la istorie literară, de exemplu, tot despre...

 

 

Notă asupra ediţiei 

Mulţumiri     
Introducere   
Opacitatea cotidianului  
Câteva concepte   
Despre carte   
Final   
Mircea Eliade: Noaptea de Sânziene, mai de aproape   
Introducere. Despre ego-istorie   
Naraţiune prin extindere concentrică    
Nuclee narative  
Ştefan: portret sau autoportret?    
Logica ficţiunii   
Ingarden şi Eliade: indeterminare sau destin?  
Fuga din sistem    
Lecţia de teatru a Anei Blandiana    
Naraţiune    
Figurarea lumii    
De la narativitate la filosofie   
Concluzii    
Dumitru Ţepeneag sau Despre textul bine temperat  
Un text în mişcare    
Jocul de reflexe între lumile narative  
Intriga recurentă: doi contra unui al treilea   
Travestiuri în lumi posibile  
Structura profundă a textului    
Careul de lumi  
Din viaţă, spre moarte: patru căi   
Textul în exil   
Incertitudine   
Intermezzo I

 

............