Mama mea, Moscova

Mama mea, Moscova
Editura:
Anul publicării: 2018
Pagini: 320
Format: 13x20
Preț: 39,00 RON
Disponibilitate: în stoc

DESCRIERE

Mama mea, Moscova - Hamid Ismailov

 
O elegie luminoasă pentru Moscova din perioada Uniunii Sovietice. The Guardian

„Sunt fiul subteranului Moscovei, rezultatul prea multor nopți petrecute în oraş." Aşa începe povestea lui Kiril, poreclit Mbobo, naratorul precoce, în vârstă de 12 ani.

Născut dintr-o mamă siberiană şi un atlet african venit în 1980 la Jocurile Olimpice de la Moscova, Mbobo trebuie să înfrunte toate dificultățile legate de faptul de a fi un băiețel de culoare, fără tată, în anii tulburi de dinaintea prăbuşirii Uniunii Sovietice.

Cu ecouri din Omul invizibil al lui Ralph Ellison şi Însemnări din subterană al lui Dostoievski, romanul lui Ismailov abordează direct problema rasismului şi relația dintre individ şi societate într-un context cu totul modern.
 
Din carte:
 
... zburdam alături de unchiul Gleb, ţinându-l de mână. M-a tras cu putere de pe scara rulantă — n-ai voie să te uiţi în urmă — şi am intrat în palatul de zăpadă subteran, un regat de marmură şi piatră albă, cu piloni în loc de coloane, iar în loc de tavan, cu un dom nesfârşit, urcând spre infinit.
 
Niciodată în toată viaţa mea, viaţa mea de pe lumea cealaltă, de deasupra, n-am văzut asemenea frumuseţe, asemenea minunăţie. Tăticul, un ghid cu experienţă, m-a lăsat să mă uit, cu ochii cât cepele, fără să mă grăbească.
 
M-a condus încet şi ceremonios de la un pilon la altul; aceştia se întindem de-a lungul arcului pictat, înălţându-se spre cupolă, şi erau decoraţi cu lujeri cu frunze din piatră.
 
Lumea aceea mi-a străpuns inima deja zbuciumată, cutremurând-o, şi simţeam că nimeni nu va mai putea vreodată să mă scoată din acea lume sau să scoată acea lume din mine...
 
Dar, dintr-odata, din acel du-te-vino de oameni, s-a auzit, dansând prin aer, un şuierat subţire. Trenul, cu o dungă verde-albastră, a ţâşnit deodată dintre piloni, scrâşnind şi scârţâind.
 
Ingrozit, m-am chircit, ghemuit ca o minge, în timp ce tatăl nieu vitreg mi-a zis:
 
— Hai sa mergem!
 
Era trenul de la metrou. Uşile s-au deschis şi, ca sângele unui cocoş tăiat, oamenii au ieşit buluc, izvorând pe peron. Pasagerii care aşteptau, printre care ne număram şi noi, au fost înghiţiţi de vidul creat.
 
— Atentie, se închid uşile! a răsunat de nicăieri o voce aspră, iar eu mi-am dat seama că tot ce se întindea dinaintea mea era uitarea pe care aceeaşi voce fără trup o facea mai uşor de suportat. Urmează staţia Lermontovski.
 
Dar eu n-am mai ajuns la Lermontovski. Am rămas pe vecie în staţia mea primordială, întinat de propriile-mi lacrimi. Dacă am fost vreodată înşelat de moarte, atunci asta s-a întâmplat în acea zi, în metrou.
 
Hrănit de visele mele şi de imaginile din abecedar, nu m-am aşteptat ca acest palat de marmură care poza în staţie de metrou să se termine dintr-odată şi, de nicăieri, să se caşte din întuneric un tunel care parcă ar fi curs din mine, odată cu involuntarele lacrimi tulburi ale dezamăgirilor nemiloase ale copilăriei...

REVIEW-URI

Scrie un review și spune-ne opinia ta despre acest produs scrie un review
Created in 0.0667 sec