Maturitatea - Osho - responsabilitatea de a fi tu insuti

Maturitatea - Osho - responsabilitatea de a fi tu insuti
Autor:
Anul publicării: 2017
Pagini: 192
Format: 13x20
Preț: 30,00 RON
Disponibilitate: în stoc

DESCRIERE

Maturitatea - Osho - responsabilitatea de a fi tu insuti 

 
.. ce se întâmplă cu o floare care înfloreşte în inima pădurii, fără ca nimeni s-o aprecieze, fără ca nimeni să-i cunoască parfumul, fără ca nimeni să treacă şi să spună că e frumoasă? Moare? Suferă? Intră în panică? Se sinucide? Nu, ea continuă să înflorească, să-şi răspândească parfumul, indiferent dacă o vede sau nu cineva.
 
Ea continuă să-şi răspândească mireasma în vânt. Continuă să-şi ofere frumuseţea lui Dumnezeu, întregului. Dacă sunt singur, eu am să continui să fiu la fel de iubitor ca atunci când sunt cu tine. Nu tu eşti cel care creează iubirea mea. Dacă ar fi aşa, atunci când tu n-ai mai fi, n-ar mai fi nici iubirea. Nu tu smulgi din mine iubirea; eu îmi revărs iubirea asupra ta - este o iubire-dar, o iubire-fiinţă.

   Nu sunt de acord cu C. S. Lewis şi cu Abraham Maslow. Prima iubire pe care ei o numesc "iubire" nu e iubire, e o nevoie. Cum poate fi nevoia iubire? Iubirea e un lux. E abundenţă.
 
Iubirea înseamnă că ai atâta viaţă încât nu ştii ce să faci cu ea, aşa că o împărţi; înseamnă că ai atâtea cântece în inimă încât trebuie să le cânţi, indiferent dacă le ascultă sau nu cineva. Chiar dacă nimeni nu ascultă, tu tot va trebui să-ţi cânţi cântecul, să-ţi dansezi dansul. Celălalt poate să se bucure de el sau să-l rateze - dar în ceea ce te priveşte pe tine, e o curgere, o revărsare.

   Râurile nu curg pentru tine; ele curg indiferent dacă exişti sau nu. Ele nu curg pentru a-ţi potoli ţie setea sau pentru a-ţi uda ogorul. E treaba ta dacă te foloseşti sau nu de apa lor; lor le este totuna. Nu curgeau pentru tine, curgeau pur şi simplu. E o întâmplare că tu poţi folosi apa lor ca să-ţi uzi ogorul, e o întâmplare că foloseşti apa lor pentru nevoile tale.

   Când depinzi de celălalt, există întotdeauna nefericire, pentru că dependenţa înseamnă sclavie. Şi atunci începi să te răzbuni în moduri subtile, pentru că cel de care depinzi are putere asupra ta. Nimănui nu-i place ca cineva să aibă putere asupra lui, nimănui nu-i place să fie dependent, deoarece dependenţa ucide libertatea.
 
Şi iubirea nu poate înflori în dependenţă, iubirea este o floare a libertăţii; ea are nevoie de spaţiu, e o floare foarte delicată.

În relaţia de dependenţă, fiecare caută să-l domine pe celălalt. Între cei doi aşa-zişi îndrăgostiţi se dă continuu o luptă. Ei sunt duşmani intimi, se ceartă încontinuu. Între soţ şi soţie, lupta e regula, iubirea e o excepţie. Încearcă să se domine unul pe celălalt în orice mod, chiar şi prin dragoste.
 
Când soţul îi cere soţiei să facă dragoste, ea refuză, e îndărătnică; cedează cu greu, vrea mai întâi să fie rugată cu cerul şi pământul. La fel se întâmplă şi cu soţul.
 
Când soţia are nevoie de el, soţul spune că e obosit, că a muncit mult la serviciu şi ar vrea să se culce. Astea sunt moduri de a manipula, de a-l înfometa pe celălalt, de a-l face să fie tot mai flămând astfel încât să fie tot mai dependent. 
 
 
CUPRINS:
 
Cuvânt înainte. Arta de a trăi... 9

DEFINIŢII... 23
   De la ignoranţă la inocenţă... 23
   Maturitatea şi bătrâneţea... 26
   Maturitatea spiritului... 35

CICLURILE DE ŞAPTE ANI ALE VIEŢII... 43

SIMPTOME... 65
   Străinul din salon... 65

MENOPAUZA - NU E DOAR O PROBLEMĂ A FEMEILOR... 69
   Bătrânul obscen... 71
   Amărăciunea... 75

RELAŢIA MATURĂ... 77
   Dependenţa, independenţa, interdependenţa... 77
   Iubirea între nevoie şi dăruire... 78
   Iubirea şi căsătoria... 86
   Părintele şi copilul... 90
   Iubire plus conştientizare egal fiinţă... 99

LA RĂSCRUCE DE DRUMURI... 107
   Când veşnicia se intersectează cu timpul... 107
   Legile bătrâneţii... 108

TRANZIŢII... 127
   De la nu la da... 127
   Întregirea şi centrarea... 130
   Când naşterea şi moartea devin una... 139
   Ieşirea din joc... 146

NEDUMERIRI... 149
   Omorul justificabil... 149
   Viaţa fără atitudine... 154
   De la sex la senzualitate... 167

O CĂLĂTORIE NEÎNTRERUPTĂ... 175

Pentru informaţii suplimentare... 183
Despre autor... 185
Despre Staţiunea de Meditaţie Osho... 187
 
 
Vezi si alte carti din domeniul: Practici spirituale

REVIEW-URI

Scrie un review și spune-ne opinia ta despre acest produs scrie un review
Created in 0.0585 sec