Metamorfoza la marginea cerului

Metamorfoza la marginea cerului - Mathias Malzieu ...fără îndoială, Tom Cloudman este cel mai ageamiu cascador din lume. Vajnic acrobat, bufon fără de voie, el ajunge pe culmile gloriei. Până într-o zi, când o doctoriță, tratându-i a nu știu câta fractură, îi descoperă o boală incurabilă. De acum începe pentru Tom o lungă ședere în spital, în încercarea de a găsi leacul împotriva „Sfeclei“ – cum o numește el. Într-una dintre rătăcirile lui nocturne pe culoare, omul care a visat mereu să zboare întâlnește o făptură ciudată, jumătate femeie, jumătate pasăre, care-i propune un pact: „Pot să te transform în pasăre, cu trup și suflet. Te lepezi de viața omenească și îți deschizi aripile, la propriu, spre o nouă aventură. Nu fără urmări, de bună seamă... Dar asta te-ar salva... Fragmente: …Mijeşte de ziuă. Noaptea şi-a scos mantia de catifea întunecată şi o atârnă ca pe-o rufă pe sarma orizontului. E şase şi trei minute şi eu tot nu am pantalonii de pijama. Cobor scara ca un condamnat la moarte binedispus. Pe culoar, un cărucior cu rotile îmi întinde braţele-i metalice. îmi iau avânt, trosnesc din toate încheieturile ca un automat ruginit. Sub tălpi, linoleumul devine macadam. Mă azvârl spre cărucior, prăbuşin-du-mă într-un scrâşnet de sticlă spartă. Neoanele îşi pâlpâie trufaş luminile sumbre de morgă. O ceată de ectoplasme în halate albe se apropie de uşa camerei mele. Măresc viteza. Incerc să iau legătura cu stafia din măruntaiele mele, dar ea-mi răspunde că şi-a terminat de mult rezervele de ciocolată. O sumedenie de obiecte se împrăştie în devălmăşie din cărucior. Dau din mâini şi chiui nebuneşte, pământul fuge sub roţile bolidului. Ceata de infirmiere se apropie cu paşi repezi, îşi îndreaptă spre mine halatele albe, pline de pixuri prea noi. Sunt la mijlocul culoarului. Trebuie să-mi iau zborul până nu răstorn vreo infirmieră. Mă gândesc cu toată fiinţa mea la Endorphine, la ce am trăit împreună, la povestea asta cu metamorfoza şi la posibilitatea atât de simplă şi de miraculoasă de-a deveni tată. In trupul meu sunt doi: un bătrân şi un copil. Chiar de-ar fi să mor înainte de-a mă naşte, metamorfoza ar restabili echilibrul. Dintr-odată, mă simt cel mai viu om din lume. Mă ridic din cărucior. Sunt aşa de fericit, că-mi vine să sar până-n tavan. Şi, într-adevăr, dau cu capul de ceva. Mă doare fruntea. Cred c-am uitat să cânt. Pe culoar se întretaie nişte voci. Disting doar câteva cuvinte, serioase şi reci. Cineva e rănit. O zăresc pe Endorphîne, în costumul de doctoriţă, discutând cu zbirii ei. Alături, o bătrânică geme pe o targă. De grele ce sunt, aripile mă trag în jos. Mă apucă o ameţeală şi cad la pământ. Păsăruica mea albă cu părul prins în coc începe să urle ca o posedată. Străbat încet culoarul-tribunal, urmărit din priviri de hoarda furibundă a ectoplasmelor. Mă silesc să-mi ascund corpul pe jumătate gol. — Suntem nevoiţi să vă mutăm, domnule Cloudman. Endorphine se apropie de mine. Un val de bucle cafenii îi înghite umerii de pasăre. Nu pot să nu mă gândesc că noi doi am făcut dragoste...

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs!

scrie o recenzie