Mireasa tanara (Alessandro Baricco)

 

... in aşteptarea Fiului rătăcitor care i-a fost hărăzit drept soţ, Mireasa tânără este iniţiată în arta iubirii în scene de un splendid erotism difuz.

 

Alături de ea, în centrul naraţiunii lui Baricco trăieşte un personaj colectiv, Familia Fiului, cu figuri paradoxale, de un pitoresc rar întâlnit, din rândul cărora se detaşează Unchiul şi servitorul Modesto.

 

La răstimpuri însă, îşi face apariţia un personaj improbabil şi surprinzător: naratorul, ale cărui nelinişti se materializează în povestea însăşi, conferind cărţii aura reflecţiei asupra meseriei de a scrie...

 

 

.. in dimineaţa aceea, subiectul conversaţiei era în special utilitatea băilor în mare, în privinţa cărora Monseniorul, cu gura plină de frişcă, îşi exprima o anumită rezervă.

 

Ghicea în ele o necunoscută morală destul de evidentă, fără să aibă însă curajul de-a o defini exact. Tatăl, un om blând şi nemilos atunci când era nevoie, îl ajuta să-şi lămurească problema.

 

— Fiţi amabil, Monseniore, amintiţi-mi unde exact se vorbeşte despre asta în Evanghelii. Răspunsului evaziv îi făcu concurenţă clopoţelul de la intrare, căruia nimeni nu-i dădu prea multă atenţie, căci era vorba evident de o altă vizită.

 

De asta se ocupa Modesto. Care totuşi deschise şi se trezi în faţă cu Mireasa tânără. Nu era aşteptată în ziua aceea, sau poate da, numai că uitaseră.

 

Sunt Mireasa tânără, am spus. Dumneavoastră, remarcă Modesto. Apoi privi uimit în jur, pentru că nu era normal ca ea să fi ajuns acolo sin - gură, dar nu era nici ţipenie de om, cât vedeai cu ochii.

 

M-au lăsat la capătul aleii, am spus, aveam chef să-mi număr paşii în linişte. Şi am pus jos valiza. Aveam, cum fusese convenit, optsprezece ani...

 

..................

 

... se întrerupse atunci când Mireasa tânără intră în sufragerie, şi o făcu nu neapărat pentru că Mireasa tânără intrase în sufragerie, ci pentru că fusese introdusă de un alarmant acces de tuse al lui Modesto.

 

Poate că n-am spus că în cincizeci şi nouă de ani de serviciu bătrânul pusese la punct un sistem de comunicare laringian pe care toţi, în familie, învăţaseră să-l descifreze ca şi cum ar fi fost o scriere cuneiformă.

 

Fără a trebui să recurgă la violenţa cuvin telor, un acces de tuse – sau rareori două, în formele cele mai articulate – îi însoţea gesturile ca un sufix care le lămurea înţelesul.

 

Nu punea, de exemplu, nici măcar un singur fel de mâncare pe masă, fără a-l însoţi de o indicaţie a epiglotei căreia îi încredinţa propria părere foarte personală.

 

În situaţia dată, o introduse pe Mireasa tânără cu un şuierat de abia schiţat, îndepărtat. Indica, o ştiau cu toţii, un nivel foarte înalt de vigilenţă, şi acesta e motivul pentru care Mama se întrerupse, lucru neobiş - nuit pentru ea, pentru că a-i anunţa un oaspete, într-o situaţie normală, nu era diferit de a-i turna apă în pahar – ar fi băut-o cu mult calm.

 

Se întrerupse deci, întorcându-se spre nou-venită. Observă cât era de tânără şi cu un auto - matism de mare clasă exclamă

 

— Iubito!...