Muntele furtunii - Liza Marklund

Muntele furtunii - Liza Marklund

Fragmente:

... răposata soție a lui Wiking Stormberg se ridicase la suprafață din Mlaștina Rece, în mijlocul cântecului Små grodorna. Sau mai bine zis: atunci venise înștiințarea.

O găsise un culegător de fructe. Zăcea nu departe de locul în care se scufundase în acea zi de vară târzie, acum vreo 30 de ani, în partea de nord-vest a mlaștinii.

Știrea se propagase ca un val prin marea de oameni adunați în jurul stâlpului împodobit de midsommar din Kvarndammsvallen, făcând orchestra de suflători să se oprească la jumătatea versului.

Wiking, care tocmai își pierduse mama și trecuse printr-un tratament infernal pentru cancer, primi vestea cu un calm sceptic.

— Sigur e vorba de un om, nu de un elan sau de altceva? a întrebat el cu înțelepciunea experienței.

Colegul lui, Roland Larsson, privea către Stormberget.

— Se pare că e vorba de un craniu.

— Vă ajung din urmă, a replicat Wiking.

Abia sosise la locul comemorării. Oficial era încă în concediu medical, deci nu era activ ca șef al poliției.

Câteva dintre fostele colege de serviciu ale mamei sale veniseră să-și exprime condoleanțele. La început, crezuse că se refereau la soția sa recent scoasă la suprafață, dar era vorba de Karin.

La vremea ei, mama lui fusese director adjunct la Direcția de asistență socială. Murise de COVID, de care se îmbolnăvise cu vreo două zile înainte de a i se administra prima doză a vaccinului. Wiking le mulțumi stângaci și le-o prezentă pe Alice, noua lui parteneră.

— Iar acum au găsit-o în sfârșit și pe Helena, spuse un bărbat, cercetând-o pe Alice cu ochi strălucitori. E totuși o ușurare că există în sfârșit o încheiere.

— Ce vrei să fac, să plec la Luleå? șopti Alice când compania începu să se destrame...

RECENZII