Năluci flămânde - Kevin Jared Hosein

Năluci flămânde - Kevin Jared Hosein

Cândva prin anii 1940, în Trinidad

Patru băieți s‑au aventurat spre râu, ca să înfăptuiască un jurământ de sânge. Doi frați și doi veri. Frații erau gemeni, aveau cincisprezece ani; verii lor, paisprezece și treisprezece. Au trecut de la unul la altul un cuțit pentru dezosat, făcându‑și în podurile palmelor tăieturi drepte și precise.

Sângele a țâșnit bolborosind, de parcă vinele le‑ar fi dat în clocot. L‑au lăsat să curgă într‑o sticlă pentru lapte furată. Au băut, trecând sticla de la unul la altul, până n‑a mai rămas niciun strop.

Apoi s‑au îmbrățișat ținându‑se așa de strâns, de parcă s‑ar fi terminat lumea. Când au sfârșit jurământul, s‑a pornit o ploaie atât de cumplită, încât cei patru băieți au crezut că norii se vor prăbuși peste ei.

Forța apei le‑a împuns tăieturile și le‑a curățat.

— Ni’ca n‑o să fie mai important ca asta, le‑au spus gemenii celor doi veri. Fratele mai mare a botezat uniunea lor cu un nume: Corbeau, vulturul cel mare, hoitar, o pasăre care trăiește din căutarea morții.

De ce nu un ibis? Sau un pescăraș albastru? Sau un păun? Pentru că un corbeau va rămâne mereu un corbeau, chiar dacă își schimbă penele negre cu ale unui păun. El trebuie să mănânce stârvuri la micul‑dejun.

Știe cum să savureze măruntaie și carne putredă, realizând că și acestea sunt o hrană potrivită pentru regi. Căci ce altceva este un rege decât o făptură hrănită de regatul său?

O făptură care se învârte în cercuri pe deasupra capetelor supușilor, dându‑le de veste că este acolo. Un corbeau va fi mereu un corbeau — urât de lumea pe care, în cele din urmă, o va devora...

RECENZII