Neuromania. Adevăr și fals despre creier - Albert Moukheiber

Neuromania. Adevăr și fals despre creier - Albert Moukheiber

Metoda carteziană

Creierul este cel mai misterios organ al corpului nostru. Dacă realizăm o disecție a unui corp uman, putem deduce, în linii mari, funcțiile majorității componentelor sale esențiale: vom găsi resturi de alimente în stomac și în sistemul digestiv, vom observa funcția structurală și mecanică a oaselor și ligamentelor și vom putea deduce, din observațiile făcute, principiul sistemului circulator și rolul inimii în pomparea sângelui. De altfel, istoric vorbind, acesta a fost modul în care s-au dezvoltat cunoștințele noastre anatomice. Creierul, însă, se lasă mai greu descifrat. Este imposibil, printr-o simplă examinare, să înțelegem principiile care îl guvernează. Un creier mort nu ne oferă prea multe informații.

Această opacitate a constituit mult timp un obstacol în înțelegerea bazei biologice a psihicului nostru. Se știa că creierul este lăcașul „minții”, dar până în epoca Iluminismului, majoritatea cunoștințelor se limitau la scheme anatomice pur descriptive, precum cele realizate de Ibn al-Haytham în secolul al X-lea.

Primele încercări sistematice de a pătrunde misterele creierului într-un mod metodic apar în secolul al XVII-lea, odată cu publicarea a trei lucrări: L’Homme (postum, 1662) de René Descartes, Cerebri anatome (1664) de Thomas Willis și Discours sur l’anatomie du cerveau (1669) de Nicolas Sténon. Aceste lucrări au pus bazele dezbaterilor filosofice și științifice care au fundamentat, timp de patru secole, cunoașterea acestui domeniu, fie că este vorba despre natura minții sau despre funcționarea creierului. Astfel, am moștenit o serie de ipoteze false în care încă mai credem și astăzi.

De exemplu, pentru a-și susține sistemul dualist, Descartes a considerat glanda pineală drept interfața dintre corp și suflet. Willis a susținut ideea că fiecare zonă a creierului este responsabilă pentru o funcție specifică, o teorie veche și, în esență, intuitivă, bazată pe observația că anumite traume craniene pot duce la pierderea unor funcții ale corpului. Sténon, la rândul său, a propus, pe de o parte, în opoziție cu Willis, renunțarea la speculațiile privind eventualele funcții mentale localizate, considerându-le prea speculative și insuficient fundamentate empiric, iar pe de altă parte a susținut aplicarea asupra creierului a metodelor utilizate pentru celelalte organe: „demonterea” creierului cât mai…

Cuprins:

Introducere  

Partea I. La originea reducţionismului: o scurtă istorie a creierului 
Metoda carteziană 
Frenologia  
Localiști versus distributiviști  
Teoria celor două creiere 
Teoria celor trei creiere 
Limitele imagisticii cerebrale 
Analogia creier-mașină și promisiunile  
Inteligenței Artificiale (IA) 
Ne pot fi de folos modelele simpliste? 

Partea a II‑a. Când dezvoltarea personală instrumentalizează știinţele cognitive 
O știință seducătoare 
Ce este „sinele“? 
Testele de personalitate 
Neuroplasticitatea 
Frecvența vibrațională 
Legea atracției 
Supraresponsabilizare și burnout 
Dacă vrei, poți 

Partea a III‑a. Frumuseţea complexă a creierului 
Falsa opoziție dintre emoție și rațiune 
Creierul reptilian, creierul emoțional 
Ce este o emoție? 
Amigdala și frica 
Afectele  
„Problema dificilă“ a conștiinței 
Putem cunoaște culorile fără să avem experiența lor? 
Cuvintele înșelătoare 
Apa chiar udă? 
Pariul lui Chalmers 

Partea a IV‑a. Nu sunt doar creierul meu 
Cogniția noastră este încorporată 
Să încetăm cu viziunea reducționistă asupra durerii 
Două povești despre cuie 
Durerile fantomă și nocebo 
Durerile psihosomatice 
Să încetăm cu viziunea reducționistă asupra medicamentului 
„Set and setting“ 
Medicamente sau droguri? 
Tratamentul durerii 
Să încetăm cu viziunea reducționistă asupra bolilor psihice 
Boli care nu sunt ca altele 
Sindromul resemnării: un caz clasic 
Ești WEIRD? 
Să încetăm cu viziunea reducționistă asupra stării noastre psihice 
Serotonina, molecula fericirii? 
Să încetăm cu viziunea reducționistă asupra
dependenței 156
Dopamina, molecula dependenței? 
Dependența de ecrane 
Rolul mediului 
Să încetăm cu viziunea reducționistă asupra performanței 
Substanțe pentru stimularea creierului? 
Cipuri pentru stimularea creierului? 

Partea a V‑a. Când politica instrumentalizează știinţele cognitive 
Pot prezice neuroștiințele cum votăm?  
Creierul și dreptul: când neuroștiințele fac legea 
Este creierul nostru antiecologist? 
Fake news și biasuri cognitive 
Ce este un bias cognitiv și poate fi evitat? 
Cum să luptăm împotriva fake news? 
Rețelele sociale și „piața raționalității“ 
Problema credințelor performative 
Suferim oare de un „deficit informațional“? 
Oamenii sunt rezistenți la schimbare 
Injoncțiunile paradoxale și problema coerenței sistemice  
Panica și mișcările de mulțime în situații de criză  
Efectul cobra și incitările perverse 

Concluzie  
Mulțumiri  
Note  
Bibliografie  

RECENZII