Ochii doamnei mele. O poveste despre viata amoroasa a lui Shakespeare

Ochii doamnei mele. O poveste despre viata amoroasa a lui Shakespeare - Anthony Burgess …o văzuse, în după-amiaza aceea din Joia Sfântă, deschizându-le, nevinovat, uşa iatacului, be-e-e-e-e-e-e. N-ar fi trebuit să vadă, nici să audă. Înghesuindu-se, albă. N-au cum să ştie ce-a văzut. — Termină, Dickon! îl repezi el încă o dată pe Richard, care, de data asta, voia să-şi bage degetul plin de muci în ochiul soră-sii. Apoi adăugă: Și nu te apropia prea mult de apă. Apa e vicleană şi te-neacă, şi, în cel mai bun caz, undele sunt ude. Se lăsă furat de sonoritatea cuvintelor, era încă de pe-acum băiatul vorbelor. „Unde ude unde ude unde ude.“ Anne îşi roti ochişorii cu o privire şireată, la fel cum făcea taică-său, de-i cădeau în mreje toate fătucile, pe vremuri, înainte de-a da de beleaua care îl făcea să-şi roadă toată ziua unghiile. Spuse: — Săracu’ Will e Will nebunu’. Will debil, imbecil. Afară cu văduva lui Will. — Unde ude. Gilbert, idiotul familiei, un flăcău vânjos cu buze roşii, cărnoase, moi, se holbă la cerul primăvăratic, pe-a cărui boltă de-un albastru spălăcit norii, parcă mânaţi de-o forţă nevăzută, înaintau domol şi grav. — Raiul e-acolo sus? întrebă el cerul. Acolo-s Dumnezeu şi sfinţii Lui? — Dator fecior. Ducat stufat. Ce-ai vrut să zici cu văduva lui Will? întrebă WS. — Era un caprimulg, răspunse Anne. Richard, care avea un ţurloi mai scurt decât celălalt cu vreo patru centimetri, şontâcăi grăbit, chibzui, apoi îşi scoase cocoşelul să se pişe pe iarbă, descriind un arc auriu efemer în soarele primăvăratic. Adună scuipici pe buze şi îl subţie, făcând din el o bulă, o băşică gata să se spargă. — Iar copacului de-acolo îi zice salcia caprei, spuse Anne. Richard avea o tichiuţă de catifea, iar pelerina lui, lăsată acum pe umeri, avea un găitan ros de vreme.....

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs!

scrie o recenzie