Pe spinarea tigrului - Zulfu Livaneli

Pe spinarea tigrului - Zulfu Livaneli

... sultanul și-a dat seama de acest lucru și a decis să nu spună nimic. În orice caz, fiul său mâncase deja înghețata, era prea târziu. Nu avea rost să-l sperie pe băiat și poate că, de fapt, se îngrijora degeaba. S-a retras în liniște în camera care îi fusese pregătită, ținând în mână un bol cu iaurt și o sticlă de apă minerală nedesfăcută. S-a oprit în prag și s-a adresat familiei și servitorilor:

„Dumnezeu să vă dea pace. Domnul nostru știe ce este mai bine pentru noi. El ne protejează și veghează asupra noastră. Vom vedea ce ne aduce ziua de mâine.“

Mai bine de treizeci de persoane i-au urat politicos noapte bună, apoi, după ce a închis ușa, familia a început să mănânce înghețata cu degetele. După ce s-au săturat, servitorii s-au adunat să termine restul.

Sultanul a scos briceagul pe care îl purta mereu la el, a mâncat puțin iaurt cu el, l-a folosit pentru a deschide sticla de apă minerală, iar după ce și-a potolit setea, s-a ghemuit în fotolii. De altfel, la palat — mai ales în timpul zilei —, după ce mânca, obișnuia să se întindă pe șezlonguri în diferite încăperi; considera paturile incomode și, uneori, dormea chiar sub pat.

Îl uimise să vadă copiii mâncând înghețata cu degetele, în ciuda educației lor stricte. Chiar și pisica angora, albă ca zăpada, care rareori îi părăsea poala la palat, nu ar fi mâncat nimic dacă nu i se oferea cu furculița. Era o creatură atât de bine crescută și nobilă. Totuși, văzuse destule în viață ca să știe că foamea poate împinge omul la orice. În timpul războaielor nesfârșite, oamenii ajunseseră chiar să-și mănânce sandalele. Dar el...

RECENZII