Pierdută pentru totdeauna - Amy Gentry

 

... cei opt ani de când a murit Julie sunt deja secole atunci când ies din casă în aerul fierbinte pentru a merge să predau ultimul meu curs din semestrul de primăvară. La mijlocul lunii mai, Houston-ul respiră căldură. Înainte să închid ușa în urma mea, un strat de umezeală îmi apare între piele și haine.

 

Încă cinci pași până în garaj... Până la mașină, palma începe să-mi asude pe plasticul termosului care-mi alunecă din mână. Picături de cafea îmi sar pe capac și pe piele. Le las să mă ardă un pic și dau drumul la aerul condiționat. Vara vine din ce în ce mai devreme în fiecare an.

 

Trec cu mașina pe lângă poarta securizată pe care am instalat-o când era deja prea târziu, traversez cartierul și apoi intru pe I-10, unde betonul pare că urcă spre cer în fâșii masive, ca niște cozi de dinozaur.

 

La opt dimineața, cele paisprezece benzi ale autostrăzii sugerează arterele înfundate ce duc spre o inimă cu triplu by-pass. Oră de vârf. Încerc să-mi fac loc prin marea de capote și lămpi roșii ce clipesc febril în dimineața spălăcită.

 

Trebuie să văd dincolo de masa de mașini, așa că Priusul, mai economic, stă cuminte în garaj, în timp ce conduc masivul Range Rover negru al lui Tom – nu e ca și cum el l-ar folosi – pentru a trece de trei ori de pe o autostradă pe alta în drumul către universitate și înapoi în fiecare zi.

 

Cum ne mișcăm în ritm de melc, pot să uit o clipă de ceilalți participanți la trafic și să mă concentrez asupra literelor de o...

 

............

 

... statisticile spun că mare parte dintre copiii răpiți sunt luați de oameni cunoscuți. Julie a fost luată de un străin. Statisticile spun că răpitorii de copii încearcă să-i ademenească pe aceștia într-o mașină. Julie a fost luată din dormitorul ei, sub amenințarea cu cuțitul, în miez de noapte, în timp ce cealaltă fiică a mea, Jane, vedea totul dintr-un dulap, unde era ascunsă.

 

Și, în cele din urmă, statisticile spun că trei sferturi dintre copiii răpiți care sunt uciși mor în primele trei ore de când au fost răpiți. Trei ore... Cam atât credem că a stat Jane în dulapul acela, înghețată de spaimă, înainte de a ne trezi pe mine și pe Tom, plângând în hohote de panică.

 

Înainte ca noi să știm că Julie dispăruse, soarta ei fusese deja pecetluită. Inevitabilitatea situației se împrăștiase precum o infecție sau ca mirosul de benzină. Ca să cuprind mental ideea că Julie este moartă, îmi spun că a fost mereu – înainte să se nască ea, înainte să mă nasc eu.

 

Înainte să se nască Wordsworth. Trec pe lângă brazii din Memorial Park. Mi-o imaginez stând și uitându-se fix de sub o pătură cu roșu și auriu. Trecând pe lângă Crestview Apartments, o văd îngropată în rondul de azalee.

 

Mall-ul în care e SunRay Nail Salon and Spa îmi trezește viziuni legate de tomberoanele de gunoi din spatele SunRay Nail Salon and Spa. Asta este sclipirea mea vizionară.